Eram eu, adică Alex, şi ai mei trei găşkari Pete, Georgie şi Moho, care era chiar mohorît, şi stăteam noi în Lactobarul Korova, zdrobindu-ne răzdoacele cum să ne umplem acea seară de iarnă, puiankă de lele sălbatică, rece şi neagră, dar în acelaşi timp uscată. Lactobarul Korova era un mesto în care se servea lapte plus încă ceva şi poate că voi, Fra, aţi uitat cum erau mestourile alea, lucrurile schimbîndu-se de speriat în zilele astea, toată lumea grăbindu-se să uite şi nici măcar ziarele nemaicitindu-se prea mult. Deci, ce vindeau ei acolo era lapte şi încă ceva. N-aveau licenţă pentru băuturi, dar încă nu era nici o lege împotriva noilor chekstii tari pe care obişnuiau să le pună în bătrînul moloko, încît să poţi să-l sorbăi cu vellocet sau synthemesc sau drencrom sau una sau două alte chekstii care ţi-ar fi asigurat cincisprezece minute liniştite de horrorshow, timp în care puteai să-i admiri pe Marele Bog şi Sfînta lui Ceată de Îngeri şi Sfinţi în pantoful tău stîng, iar din mozgul tău să iasă scîntei. Sau puteai trage la măsea lapte cu tăişuri, cum ne plăcea nouă să spunem, şi asta te ascuţea şi te pregătea pentru o partidă murdară de unu-contra-douăzeci, şi chiar asta trăgeam noi în seara cu care am început povestea.