Trecuse prin Lisabona cu vreo optsprezece, douăzeci de ani înainte, în drum spre Angola, şi ce-şi amintea cel mai bine erau discuţiile părinţilor la pensiunea Conde Redondo unde au tras printre zdrăngănit de căldări şi mormăieli exasperate de femei, îşi aducea aminte de baia la comun, de chiuveta cu robinete baroc imitând peşti ce vomitau jeturi de apă cenuşie prin gurile deschise şi de momentul când a dat peste un domn în vârstă care zâmbea în latrină cu pantalonii în vine. Seara, dacă deschidea fereastra, se vedeau restaurantele chinezeşti luminate, frigiderele somnambule din magazinele de electrocasnice în penumbră, şi capetele blonde pe bordura trotuarelor. Aşa că prefera să urineze în aşternut ca să nu mai dea iar peste domnul zâmbitor din spatele peştilor oxidaţi sau de blondinele ce remorcau notari în lungul coridorului, bălăngănind cheia de la cameră pe degetul mic. Şi sfârşea prin a adormi visând străzile interminabile de la Coruche, lămâii gemeni din grădina parohului şi bunicul orb, cu ochi albi de statuie, aşezat pe o băncuţă în uşa cârciumii, în timp ce o turmă de ambulanţe şuiera pe bulevardul Gomes Freire în direcţia Spitalului Săo Jose. În ziua îmbarcării, după o străduţă cu locuinţe ale unor contese nebune, prăvălii de păsărari aiuriţi şi baruri pentru turişti în care englezii procedau la matinala lor transfuzie de gin, taxiul ne-a depus lângă Tejo pe o fâşie de nisip numită Belem cum se citea pe peronul gării din apropiere, cu un cântar de o parte şi un pisoar de cealaltă, şi el a văzut sute de persoane şi perechi de boi care transportau blocuri de piatră spre o construcţie enormă, dirijaţi fiind de scutieri în fuste din stofă stacojie nepăsători faţă de maşinile de piaţă, de autocarele cu americance divorţate şi preoţi spanioli, şi de japonezii miopi care fotografiau tot ce le ieşea în cale conversând în limba stropşită a samurailor. Atunci ne-am depus bagajul în piaţetă peste agapantele pe care aspersoarele mecanice le udau cu jeturi circulare, lângă muncitorii ce lucrau la canalizarea bulevardului care ducea la stadionul de fotbal şi la clădirile înalte din cartierul Restelo1, în aşa fel încât tractoarele capo-verdienilor se încrucişau cu trăsurile purtând sicrie de infante şi casete cu arabescuri pentru altare.