– Repede, repede, vino pe punte! Aproape am ajuns! Louisa Hatton îşi apucă prietena de mână şi amândouă alergară într-un suflet pe covertă. În aerul proaspăt, aplecate peste balustrada vaporului, priviră cu nesaţ stâncile albe ale portului Dover.
– Uite! strigă Louisa entuziasmată. Coasta An gliei, Arabelle! În curând vom fi acasă.
– Abia aştept să-ţi văd casa, spuse Arabelle Ragnac cu simpaticul ei accent franţuzesc. În cei doi ani pe care îi petrecuseră împreună la pensionul École des Anges, Louisa devenise cea mai bună prietenă a lui Arabelle. Acum, Louisa se întorcea acasă, aducând-o în vizită pe Arabelle.
 – E ciudat cât am suferit când m-au trimis la şcoală, gândi Louisa cu voce tare. Nu-mi doream decât să stau acasă cu câinii şi caii mei. Ah, Arabelle, să ne vezi grajdurile, cu atâţia cai pursânge minunaţi! Absolut minunaţi!
– Da, mi-ai tot povestit despre ei, răspunse Arabelle zâmbind. Draga mea prietenă, eşti înnebunită după cai.