descarca-baruch-spinoza-etica-pdf

Lucrarea de faţă este rezultatul unei munci de câţiva ani, pornită din convingerea valorii deosebite a filosofiei lui Spinoza pentru cugetarea filosofică îndeobşte. Se cuvine însă să stabilesc dela început un lucru şi anume că filosofia lui Spinoza nu poate fi despărţită de omul care a făurit-o. De aceia viaţa lui Spinoza cât şi opera sa, trebuesc studiate împreună. Poate că în mintea unora, aceasta ar părea de prisos, fiindcă operile filosofice, când sunt valabile, trăesc chiar dacă nu am cunoaşte nimic din viaţa acelora care le-au creat. Dacă ne gândim că descrierea vieţei marilor oameni, alunecă uneori luând o înfăţişare vulgară, anecdotică, — fără ca prin aceasta să se aducă vre-o posibilitate de înţelegere mai deplină a activităţei lor creatoare, atunci această raportare a vieţii filosofului la sistemul lui de gândire, devine şi mai inutilă. 

Strict obiectiv se poate afirma că pe noi nu ne interesează viaţa filosofului, ci gândirea lui. Iar această gândire, dacă într'adevăr are o valoare excepţională, trăeşte deapururi şi fără cunoaşterea vieţei filosofului. Aşa, ne este aproape indiferent dacă filosoful Kant a scris sau nu „Critica raţiunei pure", iar cunoaşterea vieţei lui nu adaugă nimic la posibilităţile noastre de a pătrunde şi înţelege această filosofic Cum poate nu ne interesează faptul că Spinoza a scris „Etica", —• ci numai că această carte prin cuprinsul ei, este un produs spiritual excepţional. Cu toate acestea, pentru filosoful Spinoza, lucrurile stau altfel. Dacă aşi admite că viaţa cuiva explică opera şi dacă acesta e cazul, fie şi până la un punct pentru Spinoza, — mărturisesc că aşi fi renunţat să prezint mai mult sau mai puţin critic conţinutul filosofiei spinoziene, raportându-1 la viaţa filosofului. Este însă ciudat următorul fapt. La Spinoza nu viaţa a creiat „Etica", ci „Etica" a creiat viaţa celui mai sfânt dintre oameni, după Christ. Deaceia, explicând filosofia lui Spinoza, am făcut incursiuni în însăşi viaţa lui, ştiind bine că numai în felul acesta aşi putea să tălmăcesc profunda lui gândire.