La sfârşit am mai plecat o dat acolo. ă Nu am anun at ţ -o pe sora Beatrix. Ea nu-mi d voie s fac ă ă nici m car drumuri scurte, drepte, cum sunt cele de la ă Speyerer Hof pân la Cimitirul Eroilor sau pân la ă ă Bierhelder Hof, cu atât mai pu in îmi îng duie s str bat un traseu lung ţ ă ă ă şi anevoios, cum este cel urcând în pant spre ă Kohlhof. În zadar i-am povestit c am schiat cu ani ă în urm , al turi de ă ă nevastă-mea, pe colina Kohlhof. Porneam de diminea , ne ţă înghesuiam în autobuzul plin de oameni, de schiuri, de s nii ă şi pân la l sarea întunericului ne îmbulzeam, cu sutele, pe ă ă povârnişul mai mult maroniu decât alb, cu o b trân ă ă trambulin ponosit din lemn. La prânz se servea sup de ă ă ă maz re la osp t ria ă ă ă Kohlhof. Klarchen avea schiuri mai bune şi luneca pe ele cu mai mult îndemânare decât mine; când ă se întâmpla s cad, ea râdea. Îmi f ceam de lucru cu ă ă schiurile, îndreptam curelele de piele ale leg turilor şi ă strângeam din din i. Amundsen cucerise Polul Sud pe schiuri ţ mult mai vechi. Seara eram obosi i şi ferici i. ţ ţ – L sa i ă ţ -m s m duc pân la ă ă ă ă Kohlhof, sor Beatrix, o s ă ă merg încet de tot. Aş vrea s rev d locurile şi s ă ă ă-mi amintesc de vremurile de alt dat . ă ă – Vi le aminti i oricum, domnule ţ Selb. Altfel nu mi-a iţ povesti despre ele