Spre a preîntâmpina critici şi mai severe decât cele pe care această carte oricum le merită, este nevoie de câteva cuvinte de scuză şi de explicaţie . Scuzele le datorez specialiştilor în diverse şcoli şi personalităţi filozofice. Pentru fiecare dintre filozofii de care mă ocup în carte, cu posibila excepţie a lui Leibniz, există autori mai competenţi ca mine. Dacă admitem însă că se pot scrie şi cărţi de o mai largă cuprindere, este inevitabil, din motivul că nu suntem nemuritori, ca aceia care scriu astfel de cărţi să aloce fiecărei părţi mai puţin timp decât ar face-o cineva care se concentrează asupra unui singur gânditor sau asupra unei perioade scurte. Unii, cu exigenţe profesionale inflexibile, vor trage de aici concluzia că lucrări de largă cuprindere nici n-ar trebui să fie scrise sau că, dacă totuşi se scriu, ar trebui să fie nişte monografii colective. Ceva se pierde totuși atunci când mai mulți autori cooperează la o lucrare. Dacă în mişcarea istoriei există vreo unitate, dacă există o relaţie strânsă între ceea ce precede şi ceea ce urmează, atunci, pentru a da în vileag această unitate şi această relaţie, este necesar ca perioadele de dinainte şi cele de după să fie sintetizate într-o singură minte. Unui specialist în Rousseau s-ar putea să-i fie greu să lămurească adecvat legătura acestuia cu Sparta lui Platon și Plutarh; iar unui istoric al Spartei s-ar putea să nu conștientizeze profetic ecourile acesteia la Hobbes, Fichte și Lenin. Cartea de faţă îşi propune, între altele, să evidenţieze astfel de relaţii, iar acest obiectiv nu poate fi atins decât în cadrul unei vaste panorame. Există numeroase tratate de istorie a filozofiei, dar din câte cunosc, nici unul nu şi -a fixat exact obiectivul urmărit de mine. Filozofii sunt deopotrivă efecte și cauze: efecte ale împrejurărilor sociale în care s-au aflat și ale vieții și politicii și instituțiilor din vremea lor; cauze (dacă sunt norocoși) <1le unor cred în țe ce-și vor pune amprenta pe viața politică și instituțiile epocilor ulterioare.