Omul care s-a născut în iad Cum să vrei libertate, dacă ea nu există, nici măcar în triada marxistă de relaţie-percepţie-reprezentare, şi cu atât mai puţin dincolo, în cer? Şi, atunci, cum poţi măsura curajul unui om care s-a născut fără nici cea mai mică idee despre sine şi lume, în afara chipului său, oglindit în râu, de unde aducea găleţi cu apă pentru a hrăni porcii gardienilor dintr-un lagăr, unde văzuse lumina zilei doar pentru a munci, lipsit fiind chiar şi de percepţia propriei sale condiţii? Această carte, mica istorie a unui om pe nume Shin, care s-a născut şi a trăit într-un lagăr nord-coreean, dovedeşte că veghează cineva asupra noastră, iar acela nu este întotdeauna ochiul gardianului. Am citit multă memorialistică a supravieţuitorilor închisorilor comuniste, am putut măsura chiar prin investigaţii practice, arheologice s-ar spune, crima aceasta. Ea nu are propriu-zis o dimensiune; nu se poate cuantifica ori descrie acea ultimă trăire în faţa glonţului sau ultima clipă într-o celulă ori lagăr, ori spital. Nici în film sau text, niciodată până la capăt. „Aşa cum a fost” este întotdeauna beneficiul supravieţuitorilor; deseori ei sunt martori, dar cea mai dureroasă moarte, cea despre care de fapt nu Se ştie nimic, poate fi doar intuită în tragismul ei. Şi nu poate fi, până la capăt, descrisă. Cartea de faţă oferă o altfel de perspectivă, cu puterea descrierii ei: moartea, viu fiind. Adică un fel de lipsă a valorii pe care o are viaţa. Este o descriere a morţii de lângă noi, despre care nu vrem să ştim nimic şi de care îndeobşte ne ferim. Cum s-a întâmplat cu „fenomenul Piteşti” Astfel de lucruri se întâmplă şi astăzi, când citiţi această carte; încă se întâmplă. Le puteţi citi în povestirile unui evadat, pe nume Shin, dintr-un lagăr nord-coreean de deţinuţi politici. Singura lui vină, pe care o poate descrie, este că s-a născut acolo, atât mama cât şi tatăl său fiind condamnaţi.