„Inainte erai altfel, Iustine. Zău ! Stăteam de vorbă ore întregi, îmi povesteai despre tine, despre ai tăi... Acum, pleci dimineaţa la lucru, tragi la volanul basculantei pînă iţi vine acru în gură, te-ntorci acasă şi rămîi pe-ntuneric în camera asta ! Nu ne ducem la plajă ... sau la Mangalia, să ne bucurăm şi noi de serile astea de vară ! Eşti tăcut, morocănos... Parcă stau în gazdă cu un duşman ! A împietrit ceva în tine, bătrîne !" De afară se aude vocea gazdei. Nea Petrică o intîmpină pe Maria, nevastă-sa, cu cîteva înjurături adresate unuia Chiru de la cooperativă ce «ţine oamenii pînă în crucea nopţii, crucea marnei lui de tîlhar�, apoi totul intră în normal şi Maria începe să pregătească �ina. Iustin şi Aron sînt atit de obişnuiţi să asculte aceste apostrofări la oră fixă, încît au impresia că seara n-ar putea începe altfel, sau Maria n-ar reuşi să aşeze mămăliga pe foc dacă nu i-ar aminti de Chiru. „Hai să mîncăm şi noi !" Mai rămîne un timp în pat, apoi se ridică încet şi se aşază la masă. Işi apropie farfuria pe care sînt cîteva felii de caşcaval, salam şi friptură de pasăre. Aron toarnă vin in pahare. „Ştii ce-am observat ? continuă Aron. După fiecare eşec te duci într-un loc să înduri o pedeapsă. Cînd ai fost "dat afară din avocatură, ai plecat la Stejaru. Acum, pentru că eşti nevoit să mai aştepţi doi ani, ai venit aici... Trăieşti într-un sat de pe malul mării şi dormi într-o cameră cu părnînt pe jos ! Alt impas, altă umilinţă !" Nu-i răspunde ; mestecă incet, absent, cu privirea îndreptată spre covorul prins de zidul din faţa lui.