Formidabila constructie de sticlă şi oţel se înălţa pe locul ei de pe Front Street ca un ac sclipitor cârpind cerul. Erau cincizeci şi şapte de etaje în Metropole, cel mai scump dintre noile blocuri-turn din centrul Manhattanului. La ultimul etaj, al cincizeci şi şaptelea, se afla cel mai luxos apartament dintre toate: mansarda Metropole, o capodoperă de design alb-negru lucios. Prea noi să fi acumulat praf, pardoselile ei de marmură reflectau stelele care se vedeau prin enormele ferestre de la podea până-n tavan. Sticla ferestrelor era perfect transparentă, oferind iluzia desăvârşită că nu exista nimic între privitor şi privelişte şi se ştia că le dădea ameţeală chiar şi celor cărora nu le era frică de înălţime. Jos, departe, se desfăşura panglica argintie a lui East River, printre brăţările podurilor strălucitoare, bălţată cu bărcile mici cât nişte rahaţi de muşte, care tăia pe din două bancul de lumini, de-o parte Manhattanul, de cealaltă Brooklynul. Într-o noapte senină, se putea zări la sud şi Statuia Libertăţii, iluminată – dar aceasta era o noapte pâcloasă, iar Insula Liberty era ascunsă în spatele unui val alb de ceaţă. Oricât de spectaculoasă ar fi fost priveliştea, bărbatul care stătea în faţa ferestrei nu arăta în mod deosebit impresionat de ea. Pe faţa lui ascetică, îngustă, era zugrăvită o încruntătură când întoarse spatele ferestrei şi porni cu paşi hotărâţi, bocănitul ghetelor sale răsunând în ecou pe podeaua de marmură.