INTRODUCERE 

Era dimineață devreme și lumina ce venea de la unul dintre becurile de pe stradă mângâia blând marginile jaluzelelor din dormitorul nostru. Dakota, huskyul nostru cu ochi albaștri, își odihnea capul pe labe, dar ochii ei erau deschiși. Părea să mă întrebe din priviri: Ce crezi că faci? Încercam să ies din dormitor fără să-mi trezesc soția, Micah, care, în ciuda tuturor calităților ei minunate, nu este o persoană matinală și, fără îndoială, mi-ar fi întâmpinat neglijența cu entuziasmul unui urs trezit în toiul hibernării. M-am strecurat ușor din pat, am mers pe vârfuri prin dormitor și am deschis ușurel ușa dulapului. În tăcerea aceea perfectă, sunetul pe care l-au scos balamalele aproape că mi-a provocat o senzație de durere în urechi. Mi-am ținut respirația, mi-am luat pantofii și hainele și m-am îndreptat repede spre ușă, făcându-i semn lui Dakota să mă urmeze. Ea și-a scuturat blana, și medalioanele atașate de zgardă au scos un clinchet zgomotos, apoi a venit către mine. Micah s-a mișcat în somn și apoi s-a rostogolit. Afară, în aerul rece de februarie, am inspirat adânc și mi-am ținut respirația până când mi-am simțit inima bătând în piept și în tâmple. Apoi am expirat, lăsându-mi plămânii să se dezumfle, și am început să alerg pe stradă. Mă simțeam ciudat și toate mișcările mele îmi păreau necoordonate. 

Articulațiile, mușchii și tendoanele lucrau încă împreună, dar nu foarte bine. Trotuarul înghețat, crăpat, neuniform părea intimidant și periculos, dar după un minut de alergat în josul dealului, am început să mă relaxez și am început să capăt încredere în mine. M-am întors spre est. Soarele începea să se ridice și să-și împletească razele cu crengile copacilor de la marginea cea mai îndepărtată a parcării. Îi simțeam căldura pe chip, era o dimineață glorioasă. Mi-am intrat în ritm, întinzându-mi picioarele cu fiecare pas până când am ajuns să le simt extinse la maximum. Apoi am mărit viteza, făcând un sprint spre lumină. Picioarele îmi păreau instabile și mă simțeam de parcă eram în pericol să-și ia zborul de pe trupul meu în orice moment. M-am concentrat să le păstrez sub control. Inima îmi bătea cu putere, plămânii au început să mă doară, iar picioarele îmi ardeau, dar am continuat. În timp ce traversam parcarea, ochii au început sămi lăcrimeze. Vântul bătea și îl simțeam cum îmi șuieră pe la urechi. Mă simțeam viu din nou. Alergam de parcă viața mea depindea de asta. „Voi supraviețui”, am spus eu cu voce tare pentru mine. „Voi supraviețui.” A vorbi despre cancer ca despre o bătălie sau ca despre o boală presupune o neînțelegere a bolii. Celulele canceroase nu sunt niște invadatori străini. Celulele canceroase sunt celulele care conțin ADN-ul tău. Cancerul nu este doar în tine, ci cancerul ești chiar tu. Prezența tumorilor canceroase este rezultatul unei erori apărute în cadrul procesului firesc de funcționare a corpului uman. Celulele deteriorate suferă o mutație și încep să se comporte anormal, iar sistemele concepute pentru a identifica și pentru a elimina aceste celule mutante încep să dea greș, permițându-le să se înmulțească rapid și să afecteze țesutul înconjurător prin leziuni și tumori. Cancerul este o boală creată de organism, pe care organismul o poate rezolva cu ajutorul unui regim alimentar special și printro îngrijire adecvată.