Introducere 

Era o zi frumoasă. M-am dus într-o crescătorie de păsări cu Sandrine. Ne-am apropiat de cuşti şi am observat păsările de la cîţiva centimetri. Era prima dată în viaţa ei cînd se găsea atît de aproape de ele. Ea, care se teme atît de mult de ele... Apoi am făcut cumpărături cu Jacques. Am rămas multă vreme în faţa raioanelor, am stat de mai multe ori la coadă la case. N-a existat niciun incident, în ciuda temerilor lui: Jacques se teme foarte tare să nu fie trăsnit de o durere dacă stă mult timp în picioare. Puţin mai tîrziu, am discutat cu Odile despre teama ei de a se sufoca dacă se trezeşte închisă într-un ascensor blocat sau în toaletă. Pe urmă am testat asta. Vă voi povesti unde şi cum... M-am trezit ulterior scoţînd ţipete puternice în metrou cu Sophie şi Etienne. Pasagerii au avut un aer uşor amuzat, apoi s-au întors la lectura ziarelor lor. Sophie şi Etienne şi-au dat seama că teama lor de a fi ridicoli nu-i ucisese. Şi că-i deranjase mai puţin decît prevăzuseră... Ah, uitasem: cu Elodie, care se teme foarte tare de moarte, ne-am dus la cimitirul Montparnasse, am mers printre morminte, am citit numele defuncţilor, celebri sau anonimi, ne-am gîndit la ei, le-am atins pietrele funerare. Am văzut viaţa îngemănîndu-se paşnic cu moartea. Asta i-a dat mult de gîndit lui Elodie, care nu vedea cimitirele cu aceşti ochi...

 În funcţie de momente, am tremurat, am mers mai departe, ne-am retras, am discutat, am cugetat. Am zîmbit, adesea, şi chiar am rîs de-a binelea în două reprize. Cu Jacques, la magazin, am stat un sfert de oră absorbiţi în contemplarea raionului cu periuţe de dinţi. Cum să le explicăm paznicilor, veniţi să vadă ce făceam, că realizam un exerciţiu de stăpînire a fricii de dureri? Am rîs şi cu Sophie, cînd un pasager din metrou a venit s-o întrebe unde era camera ascunsă, convins că ţipetele noastre erau filmate în secret pentru o emisiune umoristică. Frici preţioase, care ne salvează uneori. Frici dureroase, care ne dau frisoane. Frici insidioase, care ne restrîng libertatea. Iată, sînt aproape douăzeci de ani de cînd îngrijesc persoane suferind de frici excesive, pe care le însoţesc în toate locurile de care se tem, încercînd să le ajut să lupte împotriva temerilor lor. Curajul şi energia de care dau dovadă atunci pentru a-şi înfrunta temerile arată că sînt la ani-lumină distanţă de ceea ce unele persoane cred despre ele: fobicii ar fi slabi, resemnaţi, s-ar mulţumi cu situaţia lor. Această carte le este destinată şi dedicată. Ea propune sinteza cunoştinţelor de care dispunem în prezent despre frici şi fobii: de ce avem cu toţii frici? Şi de ce unii dintre noi sînt victimele acestor frici excesive şi maladive care sînt fobiile? Este vina lor? Şi, mai ales, ne putem vindeca pentru totdeauna de fricile proprii?