Era o noapte ceţoasă la Londra. Decembrie anunţa o vreme tipică pentru această perioadă a anului. Tweed şedea alături de inspectorul-şef Roy Buchanan, care conducea degajat un Volvo al poliţiei, neînmatriculat, pe străzile aproape pustii. Ştergătoarele scârţâiau pe parbrizul curat. Aşezată pe bancheta din spate, asistenta de încredere a lui Tweed, Paula Grey, ar fi vrut să pună câteva întrebări, dar păstra tăcerea. Cum ţi-ai dat seama că era cadavrul lui Adam Holgate, dacă n-avea cap? Întrebă Tweed. Simplu, îi răspunse Buchanan. Am deschis destul de mult fermoarul sacului în care fusese pus cadavrul, până am ajuns la haină.

Avea la el o legitimaţie de liberă trecere, cu fotografie, pentru ACTIL, organizaţia aceea imensă la care a lucrat după ce te-a lăsat baltă. Holgate nu deţinea cine ştie ce informaţii vitale despre noi, comentă Paula. Nu a intrat niciodată în sediul nostru din Park Crescent. Howard, cel puţin, a fost destul de inspirat să îl expedieze după aceea la Departamentul de Comunicaţii, departe de Crescent. Bray, locul unde s-a descoperit cadavrul este în apropierea Tamisei, remarcă Tweed. Ce naiba căuta Holgate într-un loc atât de izolat? Presupun că a fost scos din râu, nu-i aşa? Nu tocmai. Cadavrul a fost purtat de valuri într-un golfuleţ puţin adânc. L-a găsit un tip care îşi plimba câinele şi care a alertat imediat Scotland Yardul de pe mobil. Şi ai aranjat să fie trimis acasă la profesorul Saafeld, în Holland Park. Pentru că, după cum se ştie, el este cel mai remarcabil patolog pe care-l avem.