Acelor timpuri le-a fost victimă Vlad Dracul, voievodul Ţării Româneşti. Uneltirile boierilor ce nu-l voiau domn şi viclenia lui Hamza paşa l-au atras în cursă şi astfel Vlad Vodă a fost întemniţat din porunca sultanului împreună cu doi dintre fiii săi, Vlad şi Radu. Cronicile scriu că toate acestea s-au întâmplat în anul 1442; după câteva luni de zile domnitorul valah şi-a dovedit nevinovăţia – lucru de mirare cum a reuşit, căci nimănui nu i se dădea răgaz să se apere sau măcar să afle de ce era acuzat; probabil că mult convingător a fost convoiul de care încărcate cu bogăţii, promise sultanului şi vizirului.  Fiii lui Vlad Voievod au rămas ostateci; cele două beizadele erau chezăşia liniştii sultanului, căci la cea mai mică părere de nesupunere din partea domnitorului valah, copiii lui şi-ar fi aflat moartea în apele Bosforului. Astfel şi-a recăpătat tronul Ţării Româneşti Vlad Dracul. Tinerii au rămas în apropierea sultanului, crescând şi instruindu-se – după cum era obiceiul – laolaltă cu odraslele slujitorilor de seamă ai Porţii. Acolo au deprins meşteşugul mânuirii armelor şi cunoştinţe folositoare de istorie, geografie şi matematici. Tovărăşia pe care o aveau le făcea cinste. 

Beizadea Radu era vorbăreţ şi deschis la fire; de multe ori se întâmpla de spunea ceva înainte de-a-şi cântări cuvintele. Vlad era mai cumpătat; observa totul în jur, nu povestea nimic despre sine, nu răspundea decât când era întrebat; unii dascăli îl ţineau de semeţ din cale-afară şi fudul. Printre colegii de învăţătură, cu multă zgârcenie îşi făcuse prieteni; s-a apropiat mai mult de Ali Ahmet, băiatul marelui vizir: smead la obraz, cu ochi sfredelitori şi iubitor de vânătoare cu şoimi. Dar ceea ce îi plăcuse mai mult la Ali era spiritul de dreptate al acestuia; niciodată nu se dusese la părintele său să se plângă de vreo nemulţumire, nu năpăstuise pe vreun slujitor fără vină şi nici nu căutase pricină de a se răzbuna. Şi lui Ali Ahmet şi viitorului domn al Ţării Româneşti le plăceau ştiinţele, iar în învăţarea limbilor – se luau la întrecere. Dar anii au trecut… Vlad Dracul a fost ucis la Bălteni din porunca lui Iancu de Hunedoara… Poarta Otomană s-a învoit cu aşezarea lui Vlad-fiul pe tronul Ţării Româneşti. Înainte de a părăsi palatul din Constantinopol, beizadeaua valahă i-a dat lui Ali Ahmet şoimul dresat de el însuşi şi la care ţinea foarte mult: — Tu ştii, Ali, că nu mă despart uşor de el. I-am luat libertatea şi astfel am fost amândoi captivi. El s-a obişnuit; eu – nu. Ce am deprins în timpul şederii aici mie o să-mi fie cu folos. Voi fi şi eu şoim pentru neamul meu, un şoim liber. Ne despărţim prieteni acum pentru totdeauna şi ne vom revedea poate, fiecare slujindu-şi interesele. Poate nici eu nu voi reuşi să împlinesc ce şi-a dorit părintele meu să realizeze; poate că pe tine sultanul te va numi agă, caimacan sau chiar vizir. Drumurile noastre nu se vor mai întâlni, dar voi ţine minte anii petrecuţi împreună. Iar dacă tu, slujindu-l pe sultan, eu – neamul meu de dincolo de Dunăre, o fi să-ţi fiu de folos, să ţii minte că voi face tot ce-mi va sta în putinţă, cât timp asta nu va fi împotriva ţării mele.