PROBLEMA COLUMBIANA. Cariera meteorică a acestui sărac și obscur țesător genovez care ajunge vicerege și amiral al Castiliei, sparge hotarele vechii lumi și, după ce dăruiește istoriei și geografiei un nou continent, moare poate mai sărac și mai obscur decât la început; naționalitatea acestui italian care comunică cu concetățenii săi numai în spaniolă și folosește limba maternă atât de rar și de defectuos încât i s-a putut atribui pe rând origine spaniolă, catalană, portugheză sau evreiască; arta unui mare navigator și comandant de vas, însușită de acest mic agent comercial nu se prea știe bine când și unde, dar atât de desăvârșit încât comentatorii i-au pus pe seamă lupte cu pirați, de sigur nedovedite; informațiile nemărturisite care îl determină să conceapă, calm și sigur, un proiect de o nebunească îndrăzneală, să aștepte neclintit realizarea lui timp de 14 ani, pentru ca, odată pe corabie, să meargă precis, în linie dreaptă spre niște ținuturi a căror depărtare o anunță dinainte ca și cum ar fi cunoscut - într-un fel oarecare - pământul american; în sfârșit, însăși psihologia personajului în care gândurile mărețe, curajul și puterea de sacrificiu coabitează ciudat cu lăcomia, lăudăroșenia și - la nevoie - cruzimea, toate aceste aspecte puțin obișnuite și neîndeajuns de lămurite au dat naștere unei serii impresionante de întrebări și controverse care fac din viața și înfăptuirea lui Columb una din cele mai pasionante probleme ale istoriei. Astăzi, la aproape cinci secole de la călătoriile amiralului, rezolvarea problemei columbiene se dovedește a fi încă deosebit de grea, în pofida noianului de documente, mărturii și comentarii sau poate tocmai din cauza lui... într-adevăr, în ceea ce privește documentele, cercetătorul este deopotrivă de stânjenit atât de puținătatea lor până la sosirea în Spania (1485), cât și de abundența lor după aceea, căci odată cu numărul pergamentelor sporește și numărul reticențelor, al inexactităților și al contradicțiilor cuprinse în ele. Aceasta începând chiar cu scrisorile amiralului atât de înclinat să-și exagereze meritele sau cu actele regilor atât de obișnuiți să-și ascundă intențiile. Mărturiile oamenilor vremii suferă și ele de un grav neajuns : spiritul părtinitor - fie apologetic, fie detractor. în timpul vieții și chiar după moarte, Columb s-a bucurat de primejdiosul privilegiu de a dezlănțui pasiunile. Contemporanii i-au fost sau admiratori entuziaști, sau dușmani ireductibili - indiferenți, niciodată. în consecință, amiralul a fost fie denunțat ca un impostor incapabil, fie propus pentru... canonizare. Cât despre comentariile istoricilor burghezi, dezorientarea lor caracteristică este aptă mai degrabă să prelungească decât să remedieze această polarizare a pasiunilor cu inerentele ei alterări ale adevărului. Într-adevăr în scrierile istoricilor apuseni, figura lui Columb este când amplificată eroic și exaltată cu epitete mesianice, incompatibile cu știința * , când redusă la proporții „obișnuite"**, adică lipsite de relief și semnificație, ca urmare a teoriei potrivit căreia „adevărul se află întotdeauna la mijloc". Este în genere, acesta ultim, procedeul istoricilor „obiectivi" - în realitate eclectici - care „împacă" versiunile opuse ale contemporanilor și „compensează" meritele și defectele descoperitorului, nivelând astfel inadmisibil profilul protagonistului unui mare eveniment istoric.