Doamnă Hannah Arendt, sunteţi prima femeie care va fi prezentă în această serie de dezbateri. Prima, şi dacă ne gândim că preocuparea d-voastră e percepută, în mod obişnuit, ca fiind prin excelenţă masculină: sunteţi filozof. Pornind de la această observaţie preliminară, vă adresez prima întrebare: aveţi senzaţia că, în ciuda respectului şi recunoaşterii de care vă bucuraţi, sunteţi privită totuşi, în cercul filozofilor, ca o raritate - sau atingem cu asta o problemă de emancipare, care n-a existat nicicând pentru d-voastră? HANNAH ARENDT Da, mă tem că, înainte să vă răspund, trebuie să protestez. Nu fac parte din cerc.ul filozofilor. Profesia mea, dacă în genere putem vorbi despre asta, este teoria politică. Nu mă simt nicidecum filozof. Și nici nu cred că am fost acceptată în cercul filozofilor, așa cum aveți amabilitatea să credeți. Dar dacă ajungem să discutăm despre celălalt aspect al întrebării pe care aţi lansat-o când spuneaţi că filozofia este percepută ca o ocupaţie masculină, ei bine, nu cred că ea trebuie să rămână aşa! E totuşi foarte probabil să apară cândva şi o femeie filozof ... Eu vă consider, totuşi, o femeie filozof .. Da, nu mă pot împotrivi, însă, după părerea mea, nu sunt deloc aşa ceva. După părerea mea, am spus adio filozofiei. După cum ştiţi, am studiat filozofia, dar asta nu înseamnă nici pe departe că am rămas la ea.

Mi-aş dori totuşi - şi sunt foarte bucuros că am ajuns în acest punct - să ştiu mai exact cum vedeţi diferenţa dintre filozofia politică şi activitatea d-voastră ca profesor de teorie politică. Căci, dacă mă gândesc la câteva dintre operele d-voastră, de pildă la Vita activa, aş fi tentat să le încadrez în rândul celor filozofice, atâta vreme cât nu mă lămuriţi mai exact în privinţa acestei diferenţe. Vedeţi, diferenţa stă chiar în lucrul însuşi. Expresia „filozofie politică", pe care eu o evit, expresia asta este extrem de tocită de tradiţie. Atunci când vorbesc despre asemenea lucruri, academic sau nu, scot în evidenţă întotdeauna faptul că între filozofie şi politică există o tensiune. Și anume cea dintre omul ca ființă care filozofează și omul ca ființă care acționează. O tensiune pe care n-o regăsim în cazul filozofiei naturii. Filozoful se raportează la natură asemeni tuturor oamenilor. Iar atunci când vorbeşte despre ea, o face în numele umanităţii întregi. Faţă de politică nu poţi avea o atitudine neutră. De la Platon încoace în orice caz nu! Înţeleg acum ce vreţi să spuneţi. Și a se creează un soi de animozitate față de politică la majoritatea filozofilor, cu foarte puține excepții. Kant este o asemenea excepţie. O animozitate care, în acest context, este extrem de relevantă, deoarece nu e vorba despre o chestiune personală. Este vorba despre ceva ce rezidă în lucrul însuşi. Și nu doriți să aveți niciun amestec în această animozitate față de politică, deoarece credeți că v-ar îngreuna munca? Faptul că „nu doresc să am niciun amestec în această animozitate" înseamnă că vreau să privesc politica, într-o oarecare măsură, cu ochii netulburați de vreo încetosare .