Cartea aceasta a fost scrisă în anul 1951 şi la începutul anului 1952, deci în plină epocă stalinistă. După cum am putut să mă conving, fenomenul prezentat în cadrul ei nu prea era înţeles de cei care nu l-au trăit ei înşişi. De aceea, din momentul publicării cărţii în anul 1953 de către Instytut Literacki (Institutul Literar) din Paris şi până astăzi, în cercurile emigraţiei predomină opinia că în Polonia n-a existat nici un fel de captare a intelectului şi că obedienţa faţă de guvernarea impusă Poloniei se explică destul de clar prin laşitate sau dorinţa de a face carieră. De aceeaşi părere sunt şi cei care, rezistenţi datorită concepţiilor lor de dreapta, s-au retras în „emigraţia interioară" şi de aceea nu aveau înţelegere faţă de presiunea ideologică. 

Astăzi doar o neînsemnată minoritate dintre cititorii cărţii aparţine generaţiei care a pornit în viaţă îndată după război. Amintindu-şi intensitatea groazei de atunci, precum şi entuziasmul ideologic din timpul tinereţii lor, ei pot aprecia corectitudinea analizei mele. Din această cauză, deosebit de preţioasă pentru mine este mărturia profesorului Andrzej Walicki, pe atunci student. Cartea sa Gândirea captivă după câţiva ani, Editura Czytelnik, 1993, confirmă preocuparea faţă de marxism a unei considerabile părţi a intelectualităţii şi examinează confruntarea cu acesta pornind de la exemplul propriu. 

El explică totodată de ce pentru tinerele generaţii gravitatea acceptării necesităţii istorice a comunismului trebuie să pară cumva exotică. Începând din anul 1956, Polonia se schimbă şi cei care au fost educaţi în cadrul ei nu au trăit ,,adevărata" guvernare comunistă. Potrivit tezei lui Walicki, regimul totalitar s-a frânt la scurt timp după moartea lui Stalin, fiind înlocuit cu guverne tot mai puţin ideologice, poliţieneşti şi autoritare ale unui singur partid, înzestrate cu putere de către Moscova. În Gândirea captivă mă ocup de un fenomen uriaş şi cu adevărat greu de înţeles, de extinderea credinţei mesianice şi escatologice în utopie. Polonia a fost atrasă în acest proces din momentul pătrunderii pe teritoriul său a Armatei Roşii, dar, scriind despre colegii mei şi despre mine, am atins în esenţă o sferă mult mai largă. De altfel, receptarea acestei cărţi în Occident, prin intermediul traducerii ei în mai multe limbi, oferă, probabil, mai multe observaţii interesante decât receptarea de către critica polonă. 

După câteva decenii de la scrierea ei cartea este încadrată în rândul puţinelor opere care au drept obiect totalitarismul comunist ca joncţiune între teroare şi doctrină. Rolul său de lucrare clasică se datorează în mare măsură remarcabilei traduceri în limba engleză efectuate de prietena mea Jane Zielonko. Dar nu numai. S-a constatat că mediile intelectuale din ţările occidentale au înţeles mult mai bine conţinutul ei decât recenzenţii polonezi, pur şi simplu fiindcă au fost înclinate să trateze marxismul într-un mod ceva mai serios.