Titlu Viața este scurtă, trăiește-o din plin!

Autor Dale Carnegie
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională

descarca-dale-carnegie-viata-este-scurta-traieste-o-din-plin-pdf

Trezește-te și trăiește! Destinul tău nu este să fii nefericit, să fii chinuit de teamă și de grijă, să ai o sănătate șubredă, să te simți respins sau inferior. Ai în tine puterea de a-ți îmbogăți viața – puterea de a depăşi obstacolele și de a obține fericirea, armonia, sănătatea și prosperitatea. Indiferent dacă ești în pragul vieții de adult sau te afli de mult acolo, nu este niciodată prea târziu să evaluezi ceea ce ai realizat, ceea ce ai fi vrut să realizezi și ceea ce poți realiza în anii ce vin. Chiar dacă viața ta de până acum nu ți-a oferit recompensele pe care ți le-ai dorit, indiferent de vârsta pe care o ai, încă mai poți să-ți faci un viitor nu doar mai bun, ci realmente minunat. În această carte vei descoperi – din principiile expuse de Dale Carnegie, dezvoltate de succesorii săi și aplicate de milioane de bărbați și femei care le-au urmat – modul în care să gestionezi diferitele situații cu care te vei întâlni în viață. Vei învăța cum să afli care sunt punctele tale forte și slăbiciunile, cum să-ți consolidezi aceste puncte forte și cum să-ți învingi slăbiciunile. Printre modalităţile de îmbogățire a vieții pe care le vei afla din această carte se numără următoarele: 

• Cum să echilibrezi segmentele-cheie din viața ta: viaţă personală, viaţă de familie, slujbă/carieră, activitățile sociale și alte activități. 

• Cum să reduci stresul și grijile. 

• Cum să-ți creezi un stil de viață sănătos. 

• Cum să interacționezi mai eficient cu alte persoane. 

• Cum să devii o persoană charismatică. 

• Cum să te comporți cu oamenii dificili. 

• Cum să-ți controlezi emoțiile. Și în plus multe, multe alte moduri de a fi stăpân pe viața ta și de a te bucura de ea, pe care le găsești descrise în cuprinsul acestei cărți. Pentru ca principiile acestea să funcționeze şi în cazul tău, va trebui să înțelegi în primul rând cum să tratezi în prezent vicisitudinile vieții. Pentru a te ajuta să identifici aceste trăsături și pentru a stabili care sunt nevoile tale, vei găsi în această carte teste de autoverificare ce evaluează felul în care reacționezi atunci când te confrunți cu multe dintre aceste aspecte. Printre acestea se numără: • Evaluarea echilibrelor și dezechilibrelor din viața ta. 

• Măsurarea nivelului de stres cu care te confrunți și a modului în care îi faci față. 

• Analizarea modului în care gestionezi activitatea și progresul în slujba și cariera ta. 

• Testarea „coeficientului de charismă“. 

• Evaluarea calităților tale de ascultător. 

• Măsurarea „inteligenței emoționale“. 

• Estimarea abilităților tale în gestionarea conflictelor. Sfaturile și sugestiile prezentate în această carte îți vor îmbunătăţi viața. Ele nu sunt pur teoretice. Nu sunt predici sau discursuri filosofice. Sunt rezultatul a ani și ani de experiență a unor oameni la fel ca tine, care le-au aplicat și și-au schimbat viața, transformând-o dintr-o existență mediocră într-o viață mulțumitoare, plină de satisfacții, semnificativă și adesea captivantă. Pentru ca această carte să nu fie doar un material pe care să-l citești și să îl depozitezi în bibliotecă, trebuie să-ți faci un plan de a transforma ceea ce citești în etape de acțiune. Pe măsură ce parcurgi fiecare capitol, analizează acele liste de autoevaluare şi identifică modul în care le poţi aplica în viața ta. Concentrează-te pe conceptele specifice nevoilor tale și scrie un plan despre modul în care le vei implementa. Acesta este doar începutul. Va trebui să le introduci în stilul tău de viață. Trebuie să revezi periodic planul, pentru a evita să te întorci la vechile obiceiuri. Acum e momentul să începi acest proces. 

Citește. Învață. Aplică.