Ca orice oraş legat cu drum de fier, Fălticenii, sau Folticenii, cum vreţi să-i ziceţi, începe dela gară. E drept că începe cât se poate de prost, dar lucrurile aşa stau şi noi nu le miai putem schimba. Constaţi m ai întâi că niciun automobil de piaţă nu aşteaptă trenurile, ci numai trăsuri cu cai, care trăsuri se găsesc aci debtmăseamă în plină modă. Şi care, cu siguranţă că au fost •moştenite sau cumpărate de actualii proprietari, la o vârstă destul de înaintată. Se cunoaşte aceasta din mulţimea bandajelor, cele mai multe făcute cu sfori, apoi din urmele unei vopse'li seculare şi din diversele crăpături pe la părţile de lemn. In zadar vei stărui de birjar să laise coviltirul în jos, că omul, fie că-1 cheamă Bercu sau Ghidale, refuză cu încăpăţânare. Şi pe bună dreptate. 

Nu poate si piardă atâta timp, ca să lege şi să desleţge arcurile coşului la fiecare schimbare de vreme şi la gusturile fiecărui muşteriu. Dar aşa cum sunt, aceste trăsuri, te bucuri că se găseac. Iar a doua bucurie o ai când vezi că pornesc cu viteză, deşi calul care le duce îşi poate num ăra singur coastele. Dar amândouă bucuriile se năruie chiar în cflipa când trăsura se otânceşte în botul urcuşului Intemeetorul, sau întemeetorii Fălticenilor, n ’au prevăzut că mintea omului are să scornească trenuri şi au pus târgul pe deal. Iar inginerii drumurilor de fier n ’aveau chip să aşeze gara decât la .poalele dealului. Cea mai ruinată iapă urcă mai uşor decât cea mai mândră locomotivă. — H i-hi! H i! Hi-hii! Coasta e abruptă iar şoseaua croită în linie dreaptă. Caii şi birjarii s’au obişnuit cu ea, adică cu coasta, şi-d respectă drepturile. O urcâ fără grabă, întrucât zăbava şi greutatea fac parte din itinerar şi din tarif. Iar firea băştinaşilor nu îngădue iuţeală nici la vale, deci cu atât miad puţin la deal.