Autorul cărţii de faţă are un avantaj destul de rar în eseistica românească, în cultura românească în general: este matematician-informatician de profesie, cu doctorat în domeniu, şi a frecventat încă din tinereţe literatura SF. Şi, deopotrivă, matematica şi SF-ul garantează-promovează câteva premise fundamentale pentru abordarea unor subiecte „sensibile", aşa cum sunt multe dintre cele discutate în cărţile de până acum ale lui Dan Farcaş, aşa cum este şi subiectul cărţii de faţă. Pe de o parte, deschiderea spre ipoteze, spre imaginarea de posibilităţi dintre cele mai variate, eventual neaşteptate, eventual depărtate de simţul comun, de „ştiinţa de manual", pe de altă parte, nevoia şi obişnuinţa de a justifica orice afirmaţie, de a-i asocia, dacă se potriveşte, un grad de posibilitate-probabilitate, luciditatea şi modestia de a distinge ipotezele de faptele atestate, referirea sistematică la bibliografie, la argumente. Revista Curtea de la Argeş (tipărită, dar şi disponibilă la www. curteadelaarges.ro, arhivă completă) a beneficiat din plin de toate acestea, în mai multe seriale semnate de Dan Farcaş, derulate lunar de-a lungul anilor şi ulterior strânse în volume. Reamintesc Gândirea pluralistă, nr. 2 în Biblioteca Revistei Curtea de la Argeş (Ed. Tiparg, Piteşti, 2014), şi - ilustrând şi mai sugestiv balanţa matematică-SF - volumul Inteligenţe cosmice, apărut la numărul 27 al colecţiei amintite (Ed. Tiparg, 2021). Avem acum în faţă rodul unui serial recent, care a demarat în iunie 2021 sub titlul Originea românilor. 

Dacă subiectul civilizaţiilor extraterestre este unul controversat, la graniţa dintre ştiinţă 5 şi mit, cel de faţă este, ca multe alte subiecte legate de istorie, de-a dreptul delicat. Istoricii sunt printre cei mai precauţi oameni de ştiinţă, desigur, pe bună dreptate, pentru că afirmaţiile lor pot avea ,,interpretări" dincolo de istorie, în politică, relaţii internaţionale, relaţii interetnice, pot naşte pasiuni, acţiuni cu urmări nepotrivite. Sunt destule „aforismele" cinice, de genul „nu există istorie, ci doar istorici", ,,istoria o scriu învingătorii" etc. Nu există ceva similar în matematică, în ceea ce numim ştiinţe exacte în general. Iar abordarea de aici este bazată pe un fundament de ştiinţă exactă: studiul genomului, clasificările din domeniu, statisticile aferente. „Numerele sunt lucruri sigure" ne asigura Galilei - nu neapărat cele statistice, afectate de aproximări, mă grăbesc să adaug. Şi mai adaug o vorbă înţeleaptă, rostită de Grigore C. Moisil: ,,Omul când nu înţelege e contra". Între aceste două borne se situează studiul populaţiilor din punct de vedere genetic. În principiu, lucrurile sunt clare, definitive, experimental-ştiinţifice. În practică, eşantioanele sunt încă parţiale, sărace uneori, cu o marjă de aproximare care lasă loc, adesea, nesiguranţei. Iar istoricii, dacă nu sunt siguri, vorba lui Moisil, le este mai confortabil să fie contra ... Noroc că în timp lucrurile evoluează, se găsesc noi oseminte, se fac încontinuu analize noi, care confirmă de obicei calculele anterioare, de multe ori îmbunătăţindu-le, rafinându-le.