Suntem doi psihologi specializați în tratamentul băieților de mai bine de treizeci şi cinci de ani, calculând anii noştri de experienţă la un loc. Incă de la începuturile noastre, când făceam practică, ni se trimiteau băieții furioși, băieții care dădeau cu şutul în lucruri şi, mai ales, băieții care nu vorbeau. Am jucat biliard și baschet cu pacienții noştri şi am spus că facem terapie. Arm vorbit cu băieţil în timp ce construiam structuri din piese de Lego. Am discutat probleme de familie cu băieţii în timp ce aliniam soldăţei de plastic pregătindu-i pentru o bătălie importantă. Am ieşit din cabinete pentru a traversa strada la chioşc să cumpărăm gustări nesănătoase şi ne-am întors în cabinete să le mâncăm, dezbătând meritele relative ale unor băuturi carbogazoase pre cum Mountain Dew sau Surge, în eforturile noastre de a stabili o legătură. Am ţinut şedințe de terapie în timp ce străbăteam străzile din Cambridge sau în timp ce stăteam în pizzerii, în cantine sau în maşini. Am läsat băieții să țopăie pe canapelele noastre și să sară pe podea cu bufnituri îngrozitoare. Ne-au sunat colegii de la etajul inferior ca să se plângă de zgomotele care se auzeau în tim pul şedinţelor noastre de terapie. Ne pare foarte rău. Sigur că da, terapia ar trebui să fie silențioasă. Ar trebui să se desfăşoare vorbind, nu sărind. Dar aici facem terapie cu băieți! Probabil că era inevitabil că vom fi atraşi să lucrăm în şcoli de băieți. Dan şi cu mine lucrăm în două școli excelente, unde bäieţii sunt respectați și bine educați. Cu toate acestea, am văzut băieţi care au venit la noi în cabinete furíoşi, fără tragere de inimă şi deseori la ordinul directorului. Am avut antrenori care ne-au adus băieții și i-au lăsat pur şi simplu la uşa noastră pentru terapie pentru că era prea incomod pentru ei să rămână să discute cu noi. Alți profesori ne-au adus în cabinet elevi nefericiţi şi a trebuit să interogăm profesorul cu privire la nefericirea băiatului în timp ce acesta rămânea mut pentru că nu era în stare să-şi articuleze durerea proprie în cuvinte. Am văzut băieţi şezând furioşi şi tăcuți cu familiile lor, băieți pe care am fost nevoiţi să-i intervievăm în parcarea clădirii pentru că nu voiau să se dea jos din maşină pentru a veni la o şedinţă de terapie în familie.