Autor Daniel J. Siegel
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională

CUVÂNT-ÎNAINTE
Marile progrese din psihologie s-au datorat unor intuiții originale care au clarificat dintr-odată experiența noastră din unghiuri noi, dezvăluind tipare de conexiuni nevăzute până atunci. Teoria freudiană despré' inconștient și modelul darwinian al evoluției încă ne ajută să înțelegem descoperirile actuale din domeniul comportamentului uman și unele mistere din viața noastră de zi cu zi. Teoria lui Daniel Siegel despre mind-sight (ceea ce vom numi „observarea minții” - n. tr.) - adică despre capacitatea creierului atât pentru empatie, cât și pentru insight1 -ne oferă o revelație asemănătoare. Aceasta ne clarifică lucruri pornind de la talmeșbalmeșul confuziilor generate de emoțiile noastre, înnebunitoare și răvășitoare uneori. Capacitatea de a ne cunoaște mintea și de a percepe lumea interioară a celorlalți poate fi un talent specific uman, cheia dezvoltării unor minți și inimi sănătoase. Am explorat acest domeniu în lucrările mele despre inteligența emoțională și socială. Conștiința de sine și empatia (împreună cu autostă-pânirea și abilitățile sociale) sunt domenii ale abilității umane esențiale pentru succesul în viață.
Când excelează în aceste abilități, oamenii prosperă în relații, în viața de familie și în căsnicie, dar și în muncă și în funcțiile de conducere. Dintre aceste patru abilități de viață esențiale, conștiința de sine este temelia tuturorcelorlalte. Dacă, de exemplu, ne lipsește capacitatea de a ne monitoriza emoțiile, vom fi slab echipați să le gestionăm ori să învățăm ceva din ele. Trăind în disonanță cu experiența noastră, ne va fi cu atât mai greu să ne sintonizăm cu ceilalți. Interacțiunile eficiente depind de integrarea fină a conștiinței de sine, a autostăpânirii și a empatiei. Sau cel puțin așa am argumentat eu. Dr. Siegel pune această dezbatere într-o lumină nouă, discutând aceste dinamici în termenii abilității de observare a minții, și aduce dovezi convingătoare pentru a demonstra rolul crucial al acesteia în viețile noastre. Clinician talentat și sensibil, dar și strălucită minte sintetizatoare a descoperirilor datorate cercetărilor neuroștiin-țelor și din domeniul dezvoltării copilului, dr. Siegel ne oferă o hartă ce ne arată drumul înainte. De-a lungul anilor, scrierile sale despre creier, psihoterapie și îngrijirea copiilor au fost inovatoare, iar seminariile sale sunt extrem de apreciate în rândul specialiștilor.
TOP 10 Cărți