Era atîtâ linişte în văzduh, Sub soarele strălucitor de vară, încît se auzeau păsările şi orice sunet de la cîţiva kilometri, în timp ce Sarah se uita împăcată pe fereastră. Domeniul era inteligent proiectat şi perfect îngrijit. Grădinile fuseseră amenajate de Le Nâtre, cel care proiectase şi Versailles-ul, copacii alcătuind o boltă verde deasupra parcului de la Château de la Meuze. Castelul însuşi avea o vechime de patru sute de ani şi Sarah, ducesă de Whitfield, trăia acolo de cincizeci şi doi de ani. Venise împreună cu William, dnd era tocă abia o fetiţă şi zîmbi amintirilor în timp ce urmărea cum se hîrjoneau în depărtare cei doi cîini ai îngrijitorului.

~ Zîmbetul se lărgi pe chipul ei cînd se gîndi cît de mult se va bucura Max de cei doi tineri cîini ciobăneşti. îi dădea întotdeauna un sentiment de pace să stea acolo şi să privească domeniul la care trudiseră atît de mult. îşi amintea lesne disperarea din timpul războiului, foametea nesfîrşită, cîmpurile despuiate de toate roadele pe care le-ar fi putut da. Fusese atît de greu atunci... atît de diferit... şi, ciudat, nu părea să se fi întîmplat cu atît de multă vreme în urmă... cincizeci de ani... o jumătate de secol.