24 decembrie 1909 Paris, Franța Până în momentul în care citești ce am scris aici, eu voi fi provocat multă mâhnire și pentru asta îți cer iertare. După cum știi, copilul meu, m-am luptat cu demonii ani în șir și, dacă prețul plătit a fost scump, cel puțin am făcut pace cu ceea ce mă bântuie. Nu scriu asta ca scuză pentru ce am făcut. Știu prea bine că nu există iertare pentru asta – nici în ochii lui Dumnezeu, nici ai omului. Dar scriu această poveste a descoperirii mele pentru că este nevoie. Este ultima mea șansă de a consemna întâmplările incredibile, întâmplările cumplite și miraculoase care mi-au schimbat viața și, dacă te vei aventura în misterele pe care sunt pe cale să le povestesc, ți-o vor schimba și ție. Ce anume, întrebi tu, este răspunzător pentru un astfel de chin? O să-ți spun, dar ia aminte: după ce vei cunoaște adevărul, nu va fi lesne să-l uiți. Ma bântuit în fiecare clipă din fiecare zi. N-aveam cum să-l trec cu vederea. Am fost atras de misterul lui ca o molie de flacără – In girum imus nocte et consumimur igni. Și, chiar dacă sunt norocos că am rămas în viață ca să aștern pe hârtie adevărul, chiar și acum, când stau pe buza hăului, nu pot să nu mă crispez la gândul că îți încredințez așa taină primejdioasă. Am suferit, însă e suferința unui om care și-a făurit propria cameră de tortură. Am crezut că pot să cunosc ceea ce n-ar trebui să fie cunoscut. Am vrut să văd lucruri, lucruri tainice, așa că am dat deoparte vălul dintre omenesc și divin și m-am uitat direct în ochii lui Dumnezeu. Asta-i natura enigmei: să ofere rând pe rând chin și plăcere. Și, cu toate că adevărul pe care sunt pe cale să-l dezvălui te poate șoca, dacă oferă un mic refugiu de speranță, atunci acesta, ultimul meu mesaj, va îndeplini tot ce trebuie.