Cel mai oribil loc dintre toate este unul despre care Wugmorţii nu
îşi dau seama că este neînchipuit de rău.
Asta îmi spusese bunicul înainte să i se întâmple Evenimentul şi
să dispară pentru totdeauna. Am crezut că am fost singura căreia
bunicul îi spusese asta. Şi nu am mai zis nimănui.
Nu eram, prin natură, un Wugmort foarte credul. Nu aveai cum
să fii, într-un asemenea loc.
Eram foarte tânără când bunicul îmi spusese acele cuvinte şi
Evenimentul lui avusese loc la scurtă vreme după aceea. Trebuie să
recunosc că nu eram sigură despre ce vorbise el atunci. Nici acum nu
sunt. Am fost de acord că un loc putea să fie oribil, dar ce ar fi putut
fi neînchipuit de rău?
Bunicul îmi vorbise şi despre stelele căzătoare. Îmi spusese că, de
fiecare dată când vedeai una pe traiectoria ei întâmplătoare de pe
cer, o schimbare urma să aibă loc în viaţa unui Wugmort.
Era o idee interesantă pentru un loc care nu se schimba niciodată,
precum Wormwood. Apoi am aţipit. Era în continuare prima lumină
şi eram obosită, căci nu dormisem îndeajuns după munca grea a
unei lumini lungi.
Şi apoi, desigur, mi-am amintit, aşa cum se întâmpla întotdeauna.
Din adâncurile întunericului, auzeam mereu ţipătul înainte să pot
vedea ceva. Era atât de răsunător şi de înfricoşător, de parcă totul
s-ar fi petrecut chiar atunci. Îmi străpungea creierul ca o
împuşcătură de morta făcându-mi mintea să o ia razna. Mă simţeam
de parcă ceva ar fi fost scos din mine, ceva despre care ştiam că îmi
aparţinuse la un moment dat. Doar că nu aveam nicio idee ce era.
Cum să nu-ţi aminteşti nimic?