Am aterizat într-un morman diform, vrăjitoare și vampir. Matthew nimerise sub mine, cu mâinile și picioarele lungi îndoite într-o poziție ciudată. Strivisem între noi o carte uriașă, iar forța aterizării îmi zburase pe podea figurina din argint pe care o strângeam în mână.

— Suntem unde trebuie?

Îmi țineam ochii strâns închiși, în caz că am fi fost încă în șopronul lui Sarah din statul New York, secolul al douăzeci și unulea, și nu în Oxfordshire, secolul al șaisprezecelea. Chiar și așa, mirosurile nefamiliare îmi confirmau că nu ne mai aflam în vremea sau în locuința mea. Printre ele se simțea o aromă dulce, ca de iarbă, împletită cu un miros de ceară ce-mi amintea de miresmele verii. Am detectat și o boare de fum de lemne și am auzit trosnetul focului.

— Deschide ochii, Diana, și convinge-te singură! Atingerea ușoară ca puful a unor buze reci îmi mângâie obrazul. Lângă mine răsună un chicot blând. Mă priveau doi ochi de culoarea mării furtunoase deasupra unor obraji atât de palizi încât nu puteau fi decât ai unui vampir. Mâinile lui Matthew îmi alunecară de pe gât pe umeri.

— Ești bine?

După ce călătorisem atât de departe în trecutul lui, simțeam că trupul mi s-ar fi putut dezintegra la cea mai mică adiere de vânt. Senzația nu semăna deloc cu ceea ce simțeam după scurtele noastre călătorii în timp din gospodăria mătușilor mele. — Sunt bine. Tu cum ești? Preferam să-mi concentrez atenția asupra lui Matthew. Nu îndrăzneam să privesc în jur.

— Ușurat că sunt acasă.

Capul îi căzu cu o bufnitură ușoară pe scândurile podelei, eliberând și mai mult din aroma văratică de papură și levănțică strânsă în ea. Chiar și în 1590, conacul Old Lodge îi era prea bine cunoscut.