AM ÎNCEPUT SĂ SCRIU ACEASTĂ CARTE în urmă cu exact doi ani și adevărul este că aș fi preferat să nu o termin niciodată. Am avut nevoie doar de trei-patru luni pentru a termina de scris cartea mea anterioară, Pe căile gândirii. A fost efectul căderii Lehman Brothers, având consecinţele cunoscute la nivel mondial asupra afacerilor, care au provocat un șoc la nivelul întregii planete. Unul dintre rezultate a fost și sistarea activităţilor mele profesionale, având astfel mai mult timp la dispoziţie pentru a-l dedica scrisului. Când am terminat cartea, mi-am dorit să nu mai am parte niciodată de timp liber într-o asemenea manieră. Și această dorinţă a mea a durat aproximativ zece ani, zece ani despre care îndrăznesc să spun că au fost productivi. Această carte nu aș fi terminat-o niciodată dacă nu ar fi apărut următoarea mare problemă, care m-a făcut, din nou, să-mi dedic timp scrisului din cel alocat muncii. O problemă neașteptată: prea-cunoscutul COVID-19. De fapt, cartea era scrisă deja într-un procent de 90% înainte de declanșarea pandemiei, dar dacă nu ar fi existat acele zile, din prima carantină, în care a intrat toată ţara, nu aș fi terminat-o niciodată. Întotdeauna ziceam „ce aș vrea să am zile ocupate, astfel încât să nu mai am niciodată timp de scris”, cu toate că, în sinea mea, îmi doream să creez din nou, să am acele senzaţii puternice pe care le simte cineva atunci când scrie o carte. În același timp, am simţit nevoia de a împărtăși cu cei care îmi vor citi cartea tot ceea ce simţeam în acele zile de carantină. Un sentiment ciudat îmi inundase sufletul. Eram total relaxat, fără să resimt vinovăţiile pe care eventual le-aș fi avut dacă această inerţie s-ar fi datorat alegerilor proprii.