A Intrat În Adăpostul Doamnei Stenard Pentru Femei Și A Cerut Un Pistol Cu Care Să Se Apere. 

Oare Se Numește Marina? O fată de 19 ani, modestă, plăcută la înfățișare și bine îmbrăcată, care s-a prezentat drept Nellie Brown, a fost internată într-o instituție psihiatrică pentru a i se examina sănătatea mintală, în conformitate cu decizia luată ieri de judecătorul Duffy în Essex Market. Circumstanțele care o înconjoară indică faptul că e posibil ca ea să fie eroina unei povești interesante. A fost dată în judecată de către doamna Irene Stenard, administratorul Adăpostului Temporar pentru Femei de pe Second Avenue 84, care a relatat că Nellie ar fi intrat neînsoțită în clădire, vineri pe la prânz, spunând că își căuta valizele. Purta o rochie gri de flanelă, tivită cu maro, mănuși maro din mătase, o pălărie în stil marinăresc din pai negru, tivită și ea cu maro, și un voal subțire, gri. Nu a răspuns satisfăcător la niciuna dintre întrebările amănunțite care i s-au pus. În timpul nopții a înspăimântat preotul, insistând că ar avea nevoie de un pistol cu care să se apere. A spus că ar fi avut niște bani într-un portofel¹, dar că i-l furase cineva. Vorbea cu glas scăzut și blând și se comporta elegant. Rochia i se potrivea perfect. 

Mânecile erau croite după ultima modă. Nellie nu a oferit o explicație pentru comportamentul ei nici în sala de judecată, nefiind intimidată nici măcar de verdictul de alienare mintală. A fost tăcută și a mers cu Stenard fără să protesteze. Singurul răspuns pe care l-a oferit multelor întrebări puse de administratorul adăpostului și de judecătorul Duffy a fost acesta: „Eu nu am tată. E mort. Nu știu de unde am venit. Sunt în drum spre New York. Pălăria nu-i a mea. Am uitat cum să vorbesc spaniolă. Vai, ce multe întrebări îmi pun, de ce trebuie să-mi pună atâtea întrebări? Vreau să plece oamenii ăștia. Bărbatul ăla e reporter, nu vreau să am nimic de-a face cu reporterii. Am venit pe calea ferată. Mereu fac așa. Nu înțeleg de ce e nevoie să facem din treburile mele personale ceva public. Am venit să încerc să-mi găsesc de lucru. Dar nu știu cum.” Fata avea în buzunar 33 de cenți înfășurați într-un șervețel alb de hârtie și un carnețel negru în care notase niște idei incoerente.