Începuturile unei lupte cu tauri. Era duminica de după Paşti şi, totodată, ultima zi a stagiunii de coride în Mexico City. In vederea acestui eveniment fuseseră aduşi tauri speciali din Spania, întrucât taurii spanioli sunt mai înverşunaţi decât cei mexicani. Se poate să fie o chestiune de altitudine sau poate că spiritul continentului vestic face ca taurii băştinaşi să fie mai puţin „focoşi”, cum se exprima Owen. Cu toate că Owen, care era un socialist declarat, se împotrivea luptelor cu tauri, de astă dată decretă: — N-am văzut niciodată o coridă. Va trebui să mergem! — Da, răspunse Kate, cred că trebuie s-o vedem. — E ultima noastră şansă, adăugă Owen. Aşa încât se grăbi să se ducă la ghişeul unde se vindeau biletele, ca să-şi rezerve locuri, şi Kate îl însoţi. Dar de cum ieşi în stradă, simţi că o părăseşte orice entuziasm. De parcă un spiriduş pitit în inima ei se îmbufnase şi opunea rezistenţă. Dat fiind că şi ea, şi Owen abia o rupeau în spaniolă, la ghişeul de bilete se iscară unele încurcături şi un individ antipatic se desprinse din mulţime ca să facă pe interpretul. Evident, toţi se aşteptau să-i vadă cumpărând bilete pentru locurile de „La Umbră”. Dar cum ei erau puşi pe economii, Owen spuse că prefera să se afle în mijlocul spectatorilor; drept care, în ciuda indignării omului care vindea biletele şi a celor din jur, cumpărară locuri rezervate „La Soare”. Spectacolul avea loc duminică după-masă. Toate tramvaiele şi oribilele omnibuze Ford, numite camiones, purtau pancarte cu Torero şi se îndreptau în direcţia Chapultepec. Kate se simţi invadată de certitudinea sumbră că nu dorea sub nici un chip să se ducă. — Eu nu ţin cu orice preţ să particip, îi spuse lui Owen. — De ce nu? In principiu, şi eu sunt împotriva luptelor cu tauri, dar cum n-am văzut niciodată vreuna, trebuie să mergem. Owen era american, iar Kate era irlandeză. Faptul că „nu văzuse niciodată vreo luptă” însemna pentru Owen „obligaţia de a merge să vadă una”. Asta era logica americană, dar nu şi cea irlandeză; până la urmă însă, Kate se supuse. Villiers, desigur, ţinea morţiş să participe. Dar şi el era american, nici el nu văzuse vreodată o coridă şi, fiind mult mai tânăr, trebuia, neapărat, să se ducă.