Lumea contemporană, mult mai dinamică decât cu o jumătate de veac în urmă, imprevizibilă cel mai adesea dincolo de limitele de adaptare ale individului, riscă să devină pe zi ce trece tot mai apăsătoare pentru experienţa limitată a omului comun. Ea pretinde un efort de adecvare a acţiunilor individuale la imperative aparent lipsite de sens, uneori chiar greu de urmat în condiţiile în care structurile sociale, ideologice şi tehnice cunosc un avânt nemaiîntâlnit. De aici ruptura dintre generaţiile care se înscriu în câmpuri axiologice diferite, coabitând însă în acelaşi organism social. Una din marile drame ale individului în lumea de astăzi constă tocmai în dificultatea de a împăca dezideratul de existenţă tihnită cu agresiunea de nedomolit a acestor câmpuri socio-culturale aparent independente; în raport cu ele, omul contemporan se simte vulnerabil, deoarece fiecare dintre noi este constrâns să accepte un rol social definit, căruia nimeni nu i se poate sustrage fără să plătească tribut: familia, slujba, diferitele relaţii (profesionale, de prietenie, de vecinătate etc.) sunt tot atâtea determinări care, deşi ne asigură un statut, ne limitează libertatea în mod dramatic. Mai puţin vizibilă în România, unde structurile instituţionale nu sunt încă pe deplin funcţionale, lăsând încă în mod paradoxal individului un fel de libertate (dar oferindu-i în acelaşi timp mai puţină siguranţă personală), această situaţie este în linii mari generală în Occident. Devine astfel necesară conştientizarea tuturor acestor mecanisme ile către corpul social: indivizii trebuie să ştie pe ce lume trăiesc, să aibă opinii, să se implice în viaţa socială şi politică. Ei trebuie să păstreze memoria propriei civilizaţii şi să depună minime eforturi……