Creşterea copiilor este o slujbă dificilă pentru care e imposibil să te pregăteşti pe deplin. Scutecele fiului meu erau aranjate ordonat unul peste altul, sertarul era plin de hăinuțe noi, iar eu aveam inima plină de iubire pentru un copil pe care nu-l văzusem încă. Apoi s-a născut Elijah. Am întrebat-o pe asistenta de la maternitate dacă pot să mai stau o noapte. Petrecusem atât de mult timp trează, uitându-mă fix la copilul meu, încât eram complet extenuată. Asistentele îmi tot spuneau: „,Trebuie să dormiți când doarme el", dar nu voiam să mă odihnesc. Voiam să-i observ fiecare mişcare şi să răspund la fiecare gângurit al lui. Am ajuns acasă şi faptul că a trebuit să-i port de grijă non-stop fiului meu m-a lovit ca un morman de cărămizi. Niciodată nu avusesem o slujbă cu normă întreagă care să-mi ocupe la propriu tot timpul. Sau una atât de solicitantă şi totodată atât de importantă pentru mine. Când Elijah a împlinit o lună, iar eu şi soţul meu l-am dus la controlul medical, pediatrul m-a întrebat dacă am mai ieşit din casă. Când i-am spus că nici măcar nu făcusem o plimbare prin cartier, mi-a ordonat să termin cu hibernarea şi să ies din casă. 

Dar pentru relația dintre părinte și copilul mic, care au avut un efect profund asupra stilului nostru de parenting şi a relației cu fiul nostru. Cu timpul, am încetat să mă grăbesc, am învăţat să observ şi am descoperit cât de competent şi de capabil putea fi Elijah. Odată ce am reuşit să-mi cunosc fiul nu ca pe ,un bebeluş", ci ca pe o persoană unică, interacțiunile noastre s-au schimbat fundamental. M-am relaxat, am căpătat încredere, iar timpul petrecut cu Elijah a devenit mult mai plăcut.