Chiar acum veţi citi adevărata poveste a lui Moş Crăciun.
Da. Moş Crăciun.
V-aţi putea întreba cum de ştiu eu adevărata poveste a lui Moş
Crăciun, aşa că o să vă spun că n-ar trebui să puneţi la îndoială
asemenea lucruri. Cel puţin, nu chiar de la începutul unei cărţi. În
primul rând, nu-i politicos. Tot ceea ce trebuie să înţelegeţi este că
eu chiar ştiu povestea lui Moş Crăciun, fiindcă altfel de ce aş scrie-o?
Poate că voi nu îi spuneţi Moş Crăciun.
Poate-i spuneţi altfel.
Moşu’ sau Moş Gerilă sau Santa Claus sau Sinterklaas sau Kris
Kringle sau Pelznickel sau Papa Noël sau Burtosul Ăla Ciudat Care
Vorbeşte cu Renii Şi-Mi Dă Mie Cadouri. Sau poate că i-aţi inventat

voi un nume, doar al vostru, aşa, să vă distraţi. Însă, dacă aţi fi elf, i-
aţi spune mereu Moş Crăciun. Spiriduşii sunt cei care au început să-
i spună Santa Claus şi să răspândească numele ăsta doar ca să

creeze confuzie, neastâmpăraţi cum sunt ei.
Însă, indiferent cum i-aţi spune, important e că ştiţi despre cine-i
vorba şi asta e tot ce contează.
Vă vine să credeţi că a fost o vreme când nimeni nu ştia despre
el? O vreme când el era doar un băieţel obişnuit, pe nume Nikolas,
care trăia într-un ţinut îndepărtat, undeva prin Finlanda, şi care nu
se folosea deloc de magie, ci doar credea în ea şi-atâta tot? Un băiat
care ştia foarte puţine despre lume, în afară de gustul supei de
ciuperci, de vântul aspru al nordului şi de poveştile care i se
spuneau. Şi care avea o singură jucărie: o păpuşă făcută dintr-un
nap.
Dar viaţa lui Nikolas avea să se schimbe, într-un fel pe care nici el
nu şi l-ar fi imaginat vreodată. Aveau să i se întâmple nişte lucruri.
Lucruri bune.