— Unde pleacă tata cu toporul ăla? o întrebă Fern pe
mama sa, în timp ce pregăteau masa pentru micul dejun.
— Afară, la cocină, îi răspunse doamna Arable. S-au
născut câţiva purceluşi azi-noapte.
— Nu înţeleg de ce-i trebuie un topor, continuă Fern, care
avea doar opt ani.
— Păi, unul dintre ei e plăpând. E tare mic şi prăpădit, nu
se va alege nimic de el. Aşa că tata a hotărât să rezolve
problema.
— Să rezolve problema? izbucni Fern. Adică, să-l omoare?
Doar pentru că e mai mic decât ceilalţi?
Doamna Arable puse o ulcea cu smântână pe masă.
— Nu ţipa, Fern! spuse ea. Tatăl tău are dreptate. Probabil
că oricum purceluşul va muri.
Fern împinse un scaun din drum şi fugi afară. Iarba era
umedă, iar pământul mirosea a primăvară. Papucii lui Fern
musteau de apă când l-a ajuns pe tatăl ei din urmă.
— Te rog, nu-l omorî! suspină ea. Nu e drept.
Domnul Arable se opri din mers.
— Fern, spuse el cu blândeţe, învaţă să te controlezi.
— Să mă controlez? ţipă Fern. Este o problemă de viaţă şi
de moarte şi tu-mi spui să mă controlez.
Cu obrajii şiroindu-i de lacrimi, apucă toporul şi încercă
să-l smulgă din mâna tatălui.
— Fern, spuse domnul Arable, eu ştiu mai multe despre
creşterea porcilor decât tine. Unul plăpând îţi aduce numai
necazuri. Şi-acum fugi de-aici!
— Dar e nedrept, strigă Fern. Doar nu-i de vină purceluşul
că s-a născut micuţ, nu? Dacă aş fi fost eu foarte mică la
naştere, m-ai fi omorât?
Domnul Arable zâmbi.
— Sigur că nu, spuse el, privindu-şi cu dragoste fiica. Dar
asta e altceva. O fetiţă e o chestie, pe când un purceluş
subdezvoltat e cu totul alta.