O iubea pe Katherine Blue Song Gallatin de douăzeci şi cinci de ani şi mâine,când va muri,o va iubi pentru eternitate.Justis Gallatin se încruntă atât din cauza soarelui puternic al Arizonei,cât şi a durerii înfiorătoare din braţul stâng, sfârtecat de un glonţ yankeu.Capul îl durea de oboseală,transpiraţia lipicioasă i se scurgea în mustaţă şi pe buze,şi se lipi mai tare de nuc.Copacul era salvarea lui şi totodată chinul lui: era legat cu şase metri de lanţ care i se răsucea în jurul gleznelor.O umbră căzu peste faţa lui Justis.Îşi ridică privirea obosită şi întâlni un chip simpatic. -O zi călduroasă în iad.Bună treabă,colonele. -Ar fi trebuit să ştii.Colonelul în haină albastră se ghemui lingă el,îi înmână un bidon şi acceptă mulţumirea cu un semn din cap.Justis îşi umplu stomacul cu lichidul rece. -Maior Gallatin,dacă ai vreun mesaj pentru familie,mai bine mi l-ai spune acum. Justis îşi strecură mâna liberă în sân şi,ignorând durerea agonizantă a trupului său,ridică un lanţ-cu o medalie de aur pe el şi îl trecu peste părul grizonat. -Ăsta vine de pe pământul soţiei mele,din Georgia.Justis închise ochii pentru o clipă,imaginându-şi vechiul loc Blue Song,gândindu-se la tot ce însemna el pentru Katie şi la ce făcuse în toţi aceşti ani ca să-l păstreze.Privi intens în ochii colonelului şi spuse simplu: -Spune-i că o aştept aici.