Titlu Zoomenirea

Autor Desmond Morris
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Sociologie

descarca-desmond-morris-zoomenirea-pdf

Imaginaţi-vă o suprafaţă de teren lungă de 30 de kilometri şi la fel de lată. Închipuiţi-vă că este sălbatică, locuită de animale mai mari şi mai mici. Acum vizualizaţi un grup compact de şaizeci de oameni care îşi au tabăra în mijlocul acestui teritoriu. Încercati să vă vedeti acolo, , , membri ai acestui mic trib, iar în jurul vostru, cât vezi cu ochii, un vast teritoriu - teritoriul vostru. Nimeni, în afară de tribul tău, nu se foloseşte de acest spaţiu imens. Este exclusiv terenul de vânătoare al tribului vostru. Din când în când, bărbaţii din grup pleacă în căutarea vânatului. Femeile culeg tot soiul de fructe. Copiii se joacă gălăgios prin tabără, imitând tehnicile de vânătoare ale taţilor lor. Dacă tribul are succes şi se măreşte, la un moment dat, un grup se va separa şi va coloniza un nou teritoriu. Încetul cu încetul, specia se răspândeşte. Imaginaţi-vă o suprafaţă de teren lungă de 30 de kilometri şi la fel de lată. Închipuiţi-vi-o civilizată, ocupată de maşini şi de clădiri. Acum vizualizaţi un grup compact de şase milioane de oameni aşezaţi în mijlocul acestui teritoriu. Priviţi-vă stând acolo, în jur întinzându-se oraşul imens şi complex mai departe decât poţi cuprinde cu privirea. Comparaţi cele două imagIDi. În scena a doua raportul este de o sută de mii de indivizi pentru fiecare locuitor al primului cadru. Spaţiul este însă acelaşi. La scara de timp a evoluţiei, această schimbare dramatică a avut loc practic instantaneu; a fost nevoie de doar câteva mii de ani pentru a transforma scena unu în scena doi. Se pare că animalul uman s-a adaptat minunat la noua lui condiţie, însă n-a avut timp să se adapteze biologic, să evolueze într-o specie nouă, civilizată şi din punct de vedere genetic. Acest proces de civilizare a fost în întregime împlinit prin învăţare şi condiţionare. Din punct de vedere biologic, el încă este acel animal tribal simplu descris în prima scenă. A trăit în acest fel nu doar câteva secole, ci timp de un milion de ani. În această perioadă, este adevărat, s-a schimbat din punct de vedere biologic. Evoluţia sa a fost spectaculoasă. Presiunile supravieţuirii au fost imense şi l-au modelat.