Cu un stil scriitoricesc aparte și o coloană sonoră irezistibilă, Diana Evans scrie povestea vieților noastre, a acelor momente care amenință să ne dărâme.

Romanul surprinde un an din viața a două cupluri londoneze, un an de criză conjugală. Într-o casă strâmbă din sudul Londrei, Melissa simte din ce în ce mai mult că este definită doar de maternitate, în timp ce Michael deplânge trecutul fior al poveștii lor de dragoste. În suburbiile Londrei, aspirația lui Stephanie de a trăi o viață așezată, departe de agitația capitalei, nu se împacă deloc cu nevoia lui Damian de a-și reconfigura viața în siajul morții tatălui său. Prieteni vechi din anii în care pasiunea părea nemuritoare, cuplurile au ținut legătura, dar, pe parcurs, limita dintre ceea ce este posibil și ceea ce este permis se estompează.

În cinstea victoriei lui Obama, frații Wiley au organizat o petrecere în casa lor din zona Crystal Palace 1 . Locuiau lângă parc, de unde turnul de transmisie se întrezărea la orizont ca un Turn Eiffel mai modest, sobru și metalic în timpul zilei, roșu și strălucitor în timpul nopții, dominând cartierele londoneze din jur și orășelele din depărtare și adăpostind în spațiul verde de la picioarele sale rămășițele fostului regat de sticlă – lacul, labirintul, statuile grecești sfărâmate, leii din piatră erodată și dinozaurii făcuți după cunoștințele din vechime. Familia Wiley era originară de la nord de Tamisa și se mutase în sud pentru energia creativă și charisma sărăciei (erau conștienți de privilegiul lor și voiau ca lumea să creadă că îi supraviețuiseră spiritual). Bruce, fratele mai mare, era un fotograf cunoscut, iar studioul lui, un labirint de lumini și întuneric, era situat în fundul casei. Gabriele era economist. Erau diferiți în toate privințele – Bruce era solid, Gabriele era slab, Bruce bea, Gabriele, nu, Bruce n-avea niciun costum în garderobă, Gabriele era genul care purta doar costume –, dar au organizat o petrecere la comun și cu un scop unic. Mai întâi, s-au hotărât în privința listei de invitați, care cuprindea toți oamenii importanți, admirabili și de succes pe care îi cunoșteau, adică avocați, jurnaliști, actori și politicieni. Date fiind proporțiile evenimentului, invitații mai puțin remarcabili erau aleși pe o scară descrescătoare în funcție de rang, relații, înfățișare și personalitate, pe care frații au analizat-o în seră, acolo unde aveau loc cele mai multe discuții de seară. Cu această ocazie, au invitat mai mulți oameni decât de obicei, pentru că voiau să dea o petrecere fastuoasă. Când lista a fost gata, Gabriele le-a trimis tuturor o invitație. Apoi s-au ocupat de cele trei ingrediente esențiale ale unei petreceri: mâncarea, băutura și muzica. Petrecerea era programată pentru sâmbăta de după alegeri, așa că nu aveau prea mult timp la dispoziție. Au cumpărat sticle de șampanie, nuci macadamia, aripioare de pui și măsline umplute cu ardei roșii, trecând în revistă momentele importante ale nopții de marți, când nu închiseseră un ochi, urmărind cum statele albastre înghit statele roșii, cum Jesse Jackson lăcrimează în Grant Park, iar cei patru Obama urcă victorioși pe scena blindată. Apoi vremea de a doua zi, cu cerul atât de senin și de strălucitor - pentru o zi de noiembrie, iar oamenii, chiar și străinii, deschiși și zâmbitori, își spuneau „bună dimineața“ unul altuia și toate astea la Londra! Când au alcătuit lista de melodii pentru DJ, și-au imaginat unduiri ale vocilor lui Jill Scott, Al Green și Jay-Z auzindu-se prin ferestrele Casei Albe. Pentru izolare și protecție, au acoperit biblioteca metalică din sufragerie cu plăci de pal și au pus covoare scoase din uz pe parchetul din lemn de nuc. Au lăsat tabloul lui Chris Ofili 2 pe peretele din mijloc, iar sub el, o canapea și niște perne împrăștiate, însă au mutat restul mobilei. Gabriele a lipit un bilețel pe oglinda de la baie, cerându-le invitaților să ia în considerare faptul că sunt într-o casă locuită, nu într-un club de noapte.