Doar o mică parte dintre cei prezenţi beneficiaseră de o pregătire în domeniul psihanalizei, printre aceştia numărându-se şi doamna Combaz, care fusese organizatoarea întâlnirii. însă cu toţii voiau să înţeleagă în ce fel putea psihanaliza să aducă o clarificare a interogaţiilor care apăreau zi de zi în activitatea lor relaţională cu copiii de care se ocupau în diferite feluri. Intenţia mea era să atrag atenţia acestui public de adulţi, aflaţi în contact permanent cu copiii, asupra faptului că fiinţa umană este înainte de orice o fiinţă de limbaj. Iar acest limbaj exprimă dorinţa sa nestăvilită de a întâlni un altul, asemănător sau diferit de ea, şi de a stabili cu acest altul o comunicare. Voiam să îi ajut să înţeleagă că această dorinţă este mai curând inconştientă decât conştientă. Precum şi faptul că limbajul vorbit este un caz particular al acestei dorinţe şi că, de cele mai multe ori, acest limbaj vorbit denaturează adevărul mesajului, indiferent dacă o face intenţionat sau nu. Dar şi că efectele acestui joc de măşti al adevărului sunt întotdeauna dinamice — adică vitalizante sau devitalizante — pentru persoana aflată în perioada de dezvoltare, altfel spus, copilul respectiv. Iată problemele pe care intenţionam să le pun în lumină cu ajutorul experienţei dobândite în urma nenumăraţilor ani de practică psihanalitică alături de copii, adolescenţi, părinţi sau tutori, greu încercaţi şi unii, şi alţii de pe urma unor neînţelegeri reciproce, uneori extrem de timpurii şi prin urmare cu atât mai traumatizante pentru viitorul lor.