Biciuit de vânt, am plecat în goana calului, la prima geană de lumină. O singură dată m-am oprit să mă uit in urmă. Locaşul dervişilor semăna cu un cuib de pasăre ascuns printre duzi şi tufişuri. O vreme, chipul istovit al lui Baba Zaman mi-a apărut întruna în minte. Ştiam că-şi făcea griji pentru mine. Dar nu vedeam nici un temei pentru asta. Pornisem într-o călătorie lăuntrică a Iubirii. Ce rău putea să iasă de-aici? Era cea de-a zecea mea lege: Soare-răsare, soare-apune, miazăzi ori miazănoapte, nu are nici o insemnătate. Oriîncotro te-ai îndrepta, ingrijeşte-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători inlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, căt e de întinsă, şi dincolo de ea. Cu toate că intrezăream multe greutăţi în cale, asta nu mă neliniştea prea tare. Orice soartă m-ar fi aşteptat în Konya, o intămpinam cu braţele deschise. Ca sufit, am fost invăţat să primesc ghimpele impreună cu trandafirul, greutăţile impreună cu bucuriile vieţii. Din asta urma o altă lege: Moaşa ştie că atunci cănd nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisă şi mama nu poate da naştere. La fel, pentru ca un nou Eu să se nască, e nevoie de greutăţi. Aşa cum lutul trebuie să treacă prin văpaie ca să ajungă mai trainic, Iubirea nu poate fi desăvărşită decăt prin durere. In noaptea de dinainte de-a părăsi locaşul dervişilor, am deschis toate ferestrele odăii mele ca să las zgomotele, mirosurile şi intunericul să se strecoare înăuntru. La lumina pălpăitoare a unei lumănări, mi-am tăiat părul lung. Şuvitele groase au căzut pe podea. Apoi mi-am dat jos barba şi mustaţa şi mi-am scurtat sprăncenele. Cănd am isprăvit, mi-am cercetat chipul în oglindă, acum mai luminos şi mai intinerit. Fără fir de păr, faţa mea era eliberată de orice nume, vărstă, parte bărbătească sau femeiască. Nu avea nici trecut, nici viitor, inchisă pe vecie în această clipă.

— Călătoria asta te schimbă deja, a zis invăţătorul când m-am dus în chilia lui să-mi iau rămas-bun. Şi nici n-a început încă.

— Da, am băgat de seamă, am spus încet. E încă una dintre cele patruzeci de legl: Căutarea Iubirii te schimbă. Nu e nici un căutător printre cei ce pornesc in căutarea Iubirii care să nu se coacă la minte pe drum. In clipa in care pornesti căutarea Iubirii, incepi să te schimbi pe dinăuntru şi pe dinafară. Cu un zămbet uşor, Baba Zaman a scos o cutie imbrăcată in catifea şi mi-a intins-o. inăuntru am găsit trei lucruri: o oglindă de argint, o năframă de mătase şi un şip cu unsoare.

— Lucrurile astea o să te-ajute în călătorie. Slujeşte-te de ele când ai nevoie. Dacă iţi pierzi vreodată preţuirea de sine, oglinda iţi va arăta frumuseţea ta lăuntrică. Dacă numele iţi este pătat, năframa iţi va aminti căt de curată ţi-e inima. Căt despre balsam, iţi va tămădui rănile, cele dinlăuntru şi cele din afară. Am măngăiat fiecare lucru, am închis cutia şi i-am mulţumit lui Baba Zaman. Apoi n-a mai rămas nimic de zis. Pe cănd păsările ciripeau şi stropii mărunţi de rouă atărnau pe crengi la prima geană de lumină a dimineţii, am incălecat. Am pornit spre Konya. neştfind la ce să mă aştept, dar avănd încredere in soarta pe care mi-o hărăzise Allah. "