Autor Elisabeth Naughton
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Nathalie James își părăsește orașul natal pentru a merge în Manhattan, sperând să găsească răspunsuri legate de moartea celei mai bune prietene ale ei. În schimb, îl găsește pe Luciano Salvatici. Periculos și atrăgător, Luc radiază putere și căldură, dar îşi protejează secretele sinistre. Nathalie știe că trebuie să păstreze distanța, dar, în ciuda pericolului, nu poate rezista să nu cadă pradă aspectului seducător şi atingerilor lui. Nu poate opri dorinţa pentru gustul păcătos al buzelor lui. Dorința lor este sălbatică. Îmbătătoare. Periculoasă. Dar înainte ca ea să se predea şi să se lase mistuită de la focul care mocneşte între ei, Natalie trebuie să descopere ce ascunde Luc în spatele ușilor interzise ale Casei Păcatului …Tânăra simte că el ascunde taine care ar putea distruge relația dintre ei. Nathalie pleacă în Manhattan, pentru a lămuri misterul morții unei bune prietene, dar cade pradă celui pe care îl consideră vinovat: Luciano, tentația supremă, fructul interzis. „Nu-mi puteam scoate din minte privirea lui. Toată noaptea m-am foit, disperată să ştiu ce însemna privirea aceea, ce îi trecuse prin minte în clipele acelea şi de ce se uitase atât de lung la buzele mele. Şi chiar dacă nu mi-aş fi dorit, l-am visat. Mi-am imaginat ce mi-ar fi făcut dacă l-aş fi sărutat, în loc să fug ca un animal speriat. Dacă i-aş fi rupt cămaşa de pe el, dacă i-aş fi dezmierdat trupul cu degetele, cu limba, cu dinţii. Dacă l-aş fi devorat cum mă devoraseră pe mine ochii lui.” „Voiam totul de la ea. Voiam să iau totul, cu lăcomie. Dar mai mult decât orice, voiam să am supunerea ei. Întunericul din sufletul meu tânjea după supunere. Iar pe când o sărutam, implorând-o cu buzele să mi se supună, am ştiut că nimic altceva nu avea să-mi aducă satisfacţie. Nici sărutările ei, nici trupul ei, nici măcar propria ei plăcere.
TOP 10 Cărți