Să înfruntăm realitatea lumii înseamnă să ne regăsim speranța. Unii cred că țara noastră se află în declin, că urmează să se întâmple tot ce poate fi mai rău, că întreaga noastră civilizație se prăbușește. Că fie reculul, fie războiul civil sunt singurele opțiuni ale orizontului nostru. Că pentru a ne apăra de marile transformări ale lumii ar trebui să ne întoarcem în timp și să aplicăm rețetele secolului trecut. Alții își închipuie că Franța poate continua să alunece pe o pantă nu prea abruptă. Că jocul alternanței politice va fi de-ajuns pentru a ne permite să respirăm liniștiți. După stânga vine dreapta. Aceleași chipuri și aceiași oameni, de atâția ani. Sunt convins că și unii, și alții greșesc. 

Pur și simplu modelele și rețetele lor au eșuat. Țara însă, în ansamblul ei, nu a făcut-o. Și o știe nelămurit, o simte. Iar de aici se naște „divorțul“ dintre popor și guvernanții lui. Sunt convins că țara noastră are forța, resorturile, dorința de a merge înainte. Are Istoria și poporul necesare pentru a o face. Am intrat într-o nouă eră. Globalizarea, informatizarea, inegalitățile în creștere, pericolul schimbărilor climatice, conflictele geopolitice și terorismul, eroziunea Europei, criza democratică a societăților occidentale, îndoiala care încolțește în miezul societății sunt simptome ale unei lumi complet bulversate. Acestei uriașe transformări nu îi putem răspunde cu aceiași oameni și cu aceleași idei. Închipuindu-ne că ar fi posibil să ne întoarcem în trecut! Considerând că lucrul cel mai simplu ar fi să reparăm ori să ne ajustăm organizațiile și „modelul“, cum le place unora să-i spună, deși nimănui și, în fond, nici măcar nouă înșine nu ne-ar plăcea ca acelea să ne fie izvorul de inspirație. Nu putem nici să le mai cerem francezilor să facă eforturi interminabile, promițându-le ca astfel să iasă dintr-o criză care nici măcar nu este una singulară. Din această atitudine reluată continuu în ultimii treizeci de ani de către conducătorii noștri provin plictiseala, neîncrederea, ba chiar sila manifestate la nivel social. 

Este necesar să privim cu toții adevărul în față și să dezbatem marile transformări în desfășurare. Unde trebuie să ajungem și pe care căi. Cât timp va dura călătoria. Fiindcă toate acestea nu se fac într-o singură zi. Francezii conștientizează mai limpede noile exigențe ale vremurilor decât conducătorii lor. Sunt mai puțin conformiști, mai puțin legați de aceste idei de-a gata care asigură confortul intelectual al unei vieți politice. Ar trebui să renunțăm cu toții la vechile noastre obiceiuri. Statul, responsabilii politici, înalții funcționari, conducătorii economici, sindicatele, grupurile intermediare. Aceasta este răspunderea noastră și ar fi o greșeală să încercăm să o ocolim, dacă nu chiar să încercăm impunerea unui statu-quo.