Cu douăzeci şi patru de ani în urmă — la sfârşitul lui februarie 1968 — a apărut la Editura Econ din Düsseldorf cartea mea de debut, Amintiri despre viitor (Erinnerungen an die Zukunft). O scrisesem deja cu doi ani înainte, însă scrisorile de refuz ale diverselor edituri aterizau cu regularitate pe biroul meu. „Din păcate, nu se încadrează în programul nostru editorial...”, „Cu mult regret...”, „Nu dorim să pornim pe această cale...”, „Vă recomandăm o editură ezoterică...” Ulterior, am fost deseori întrebat cum mi-a reuşit totuşi „minunea” de a plasa controversata carte la o editură de renume, specializată pe literatură de nonficţiune. Astăzi pot mărturisi: datorită unui ajutor din afară şi păstrând tăcerea asupra unui amănunt. În vara anului 1967 l-am cunoscut pe dr. Thomas von Randow, care ocupa la vremea respectivă postul de redactor ştiinţific al săptămânalului Die Zeit. A răsfoit manuscrisul frumos dactilografiat, a admirat uimit nişte fotografii reuşite şi mi-a spus apoi: 

— Nu e pentru noi. Trebuie publicat sub forma unei cărţi. 

— Şi cum găsesc eu o editură? Dr. von Randow şi-a făcut de lucru cu pipa şi m-a privit apoi în ochi: 

— Cunosc eu un editor. Dacă doriţi, îl sun, dar nu vă promit nimic. A pus imediat mâna pe receptor şi a cerut să i se facă legătura cu domnul Erwin Barth von Wehrenalp, directorul Editurii Econ. Am simţit cum mi se urcă sângele la cap, pentru că ştiam ceva ce dr. von Randow nu avea de unde şti. Econ îmi respinsese deja manuscrisul. Prin urmare, nu e de mirare că discuţia la care am asistat nu avea să-mi mai iasă niciodată din minte: 

— Am în faţa mea un tânăr elveţian care a scris o carte total trăsnită. Numai că tipul nu este trăsnit. Poate n-ar fi rău să ascultaţi ce are de spus. Interlocutorul de la celălalt capăt al firului a vrut să ştie dacă mă pot înfiinţa chiar a doua zi în biroul său. Cum să nu pot?! Mi-am spus că directorul unei mari case editoriale nu ştie probabil ce au decis deja demult subalternii săi. După un prânz în compania unui lector mai tânăr, afacerea era încheiată. Manuscrisul mai trebuia prelucrat pe alocuri şi urma să apară în primăvara anului 1968. Asupra unui singur aspect ne-am certat: — Amintiri despre viitor e un titlu imposibil! Nu se poate să-ţi aminteşti ceva despre viitor!

 Eu m-am încăpăţânat şi am refuzat orice altă propunere de titlu... Am descris în cele din urmă ce înţelegeam eu prin a-ţi aminti despre viitor într-o scurtă prefaţă, care însoţeşte şi prezenta ediţie. Cartea a declanşat o avalanşă. După doi ani de la prima ediţie apărea pe piaţă cea de-a treizecea ediţie, cu un tiraj de şase sute de mii de exemplare. Filmul omonim a fost turnat în 1969 şi difuzat de către canalele de televiziune americane în toamna anului 1970. În America s-a răspândit un nou virus: „dänikenita” (conform New York Times). Tema a devenit subiect de discuţie la nivel mondial: au fost vizitaţi strămoşii noştri de extratereştri? În trei ani de la prima ediţie, cartea se vânduse în douăzeci şi opt de limbi şi apăruse în treizeci şi şase de ţări. Astăzi, la aproape un sfert de secol, Editura Bertelsmann reeditează versiunea veche şi nemodificată. Valul de succese a adus cu sine şi un val de critici. Profesorul Ernst von Khuon a reunit textele a şaptesprezece oameni de ştiinţă în cartea Waren die Götter Astronauten? (Au fost zeii astronauţi?). Unele dintre texte îmi respingeau în mod categoric ideile, altele aveau o atitudine favorabilă. De atunci şi până astăzi au răsărit din pământ, în toate colţurile lumii — ca după o ploaie caldă —, „cărţi potrivnice”. Printre ele se numără şi câteva stârpituri. Am fost acuzat de „plagiere” şi „nerespectare a principiilor ştiinţifice”, de „atitudine ostilă faţă de religie” şi „ignorare a faptelor demonstrate ştiinţific”. Ce a rămas după douăzeci şi patru de ani? Chiar am scris numai prostii?