Titlu Cum să-ţi găseşti sufletul pereche fără să-ţi pierzi sufletul

Autor Evert Jason
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Sociologie

descarca-evert-jason-cum-sa-ti-gasesti-sufletul-pereche-fara-sa-ti-pierzi-sufletul-pdf

Acum câţiva ani, pe când mă duceam odată la plajă cu colegul meu de cameră, am văzut o reclamă luminoasă prinsă de streaşina unui mall: „Mare deschidere! Tunsori: 2,99 $!” Orice fată ar fugi de o asemenea invitaţie, dar eu nu am putut rezista. Astfel, câteva zile mai târziu mă şi aflam în scaunul frizerului, mândru că prinsesem un chilipir. Şi, aşa cum bănuieşti, mi-a ciopârţit părul. Iar eu ce-am făcut? Peste o lună am mers din nou la aceeaşi frizerie, spunându-mi: „De data asta o să fie altfel. O să cer să fiu tuns de altă persoană. Pentru trei dolari, merită să încerc. Oricum, o să-mi crească la loc”. Din nou, un frizer începător aproape că m-a scalpat. Îţi poţi imagina ce-am făcut după această experienţă îngrozitoare. Fix după o lună, m-am dus iar, crezând că e imposibil ca un al treilea frizer să mă tundă la fel de prost ca şi primii doi. Ai crede că ar fi trebuit să am măcar unele bănuieli, dat fiind că promoţia ţinea de trei luni. Nicidecum. Poţi ghici ce s-a întâmplat. 

Dar o să te bucuri când ai să afli că nu m-am mai dus şi a patra oară. Deşi majoritatea fetelor şi a femeilor mai degrabă şi-ar tăia singure părul cu o piatră ascuţită decât să lase pe cineva să le aranjeze pentru trei dolari, chilipirul s-a dovedit irezistibil pentru un burlac ca mine, care abia terminase facultatea. Într-un fel sau altul, toţi procedăm la fel. Din cauza unei oferte ispititoare, revenim iar şi iar la un lucru care e puţin probabil că ne va mulţumi. Cât despre relaţiile noastre, de câte ori n-am căutat dragostea acolo unde ştim că nu o vom găsi? 

Toată lumea tânjeşte după iubire şi aproape fiecare fată creşte visând la partenerul ideal – un gentleman adevărat care să iasă în evidenţă printre bărbaţii mondeni ai zilelor noastre asemenea unui cavaler printre mucoşi. Când acesta nu apare, visul începe să piară. Deşi setea după o dragoste autentică este adânc înscrisă în inima ei, fata se va mulţumi cu mai puţin, punându-şi speranţele în tipi care nu sunt deloc la înălţime. O tânără a remarcat: „Dacă iau o pauză şi încep să analizez, observ că mă agăţ de tipi pe care nici măcar nu i-am vrut. Şi toate fetele pe care le cunosc simt la fel. Cu toatele am coborât ştacheta fără ca măcar să ne dăm seama.” Motivul pentru care am petrecut câţiva ani buni scriind această carte este că vreau să ştii că nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin nici în relaţiile1 tale curente, şi cu siguranţă nici în viitoarea ta căsnicie. Am scris fiecare cuvânt pentru tine aşa cum aş face-o pentru o soră şi o prietenă. Cum noi bărbaţii nu suntem tocmai excepţionali în domeniul comunicării, sper să te pot ajuta astfel să-ţi faci o idee despre intenţiile, temerile şi dorinţele noastre în ceea ce priveşte relaţiile de dragoste.