Poveste adevărată despre un dpmn de o anumită vârstă şi anumită
înfăţişare, care a fost de viu şi pe deantregul
înghiţit de un crocodil din Pasaj,
precum şi despre cele ce au urmat după aceasă ÎJitâmplars.
Ohi, Lambert I Ou est Lambeil f Aatu
vu Lambert? *
Era în anul de graţie una mie opt sute şaizeci şi cinci, la 13 ianuar
curent, orele douăsprezece jumătate fix la amiază, când Elena Ivanovna,
consoarta lui Ivan Matveici – eruditul meu prieten, coleg de birou şi întrucâtva
rudă mai îndepărtată – îşi exprimă dorinţa arzătoare de a vedea crocodilul
expus, contra taxă, la panorama din Pasaj. Sa
potrivit ca tocmai atunci Ivan
Matveici să fie în concediu, având, de altfel, în buzunar biletul de călătorie în
străinătate (unde se ducea nu atât din motive de sănătate, cât mai cu seamă
din dorinţa de a cunoaşte lucruri noi) şi ca atare era cu desăvârşire
disponibil
în acea dimineaţă. În consecinţă, nu se împotrivi câtuşi de puţin acestei dorinţe
irezistibile a consoartei sale, ba chiar se entuziasma şi el, îmboldit de
curiozitate.
— Straşnică idee! Exclamă, plin de încântare, Ivan Matveici. Nu strică de
loc să vedem cum arată un crocodil. Unde mai pui că în felul acesta vom avea
prilejul chiar aici în ţară, înainte de a pleca în Europa, să facem cunoştinţă mai
îndeaproape cu unul din băştinaşii ei.
Acestea fiind zise, îşi luă soţia la braţ şi fără multă zăbavă o porniră spre
Pasaj. In ceea ce mă priveşte, potrivit unei vechi deprinderi, iam
însoţit pe cei
doi consorţi, în calitatea mea de prieten al casei. Niciodată până atunci nul
văzusem pe Ivan Matveici întro
dispoziţie sufletească atât de senină ca în acea
memorabilă dimineaţă. Cu adevărat: nu e dat omului să ştie dinainte cel
aşteaptă!
De cum intrarăm; în Pasaj, Ivan Matveici începu să se minuneze de
frumuseţile Clădirii, iar când ajunse în faţa menajeriei unde era expus
monstrul de curând adus în capitală, prietenul meu se oferi să plătească şi
pentru mine crocodilarului cele 25 de copeici – taxa de intrare – lucru care nu i
se mai întâmplase vreodată.
Abia intraţi întro
încăpere strimtă, băgarăm de seamă că, în afară de
crocodil, mai erau acolo şi nişte papagali de specie străină – cacadu – precum şi
vreo câteva maimuţe întro
cuşcă vârâtă în fundul unei nişe. Chiar la intrare,
dea
lungul peretelui din stânga, era aşezat un gogeamite lădoi de tablă, un fel
de cadă acoperită cu o împletitură de sârmă groasă, având pe fund, cam de o
palmă, un strat de apă. Şi uite, acolo,: în acea băltoacă zăcea întins crocodilul,
mare cât toate zilele şi ţeapăn ca un buştean, de parcăşi
pierduse toate
funcţiile biologice în contact cu clima noastră umedă şi atât de puţin prielnică
străinilor.