Personajele: PĂCALĂ {flăcău cu mustaţă; iie şi ilari, cizme negre, cuşma pe-o ureche) STRĂJERUL (moş) ÎMPĂRATUL ALBASTRU (costume de epocă) FATA ÎMPĂRATULUI URSUL (cafeniu închis; de două sau de trei ori mai mare decât statura unui om obişnuit) Tabloul I (Peisaj de iarnă un drum înzăpezit într-un sat; ninge Pe toată durata acestui tablou ca şi în tabloul III se vor împrăştia de sus (dintr-un loc nevizihil publicului) confetti albe sau vată (naturală, artificială) etc pentru a da copiilor senzaţia de fulgi de nea, care le plac atât de mult') PĂCALĂ: (Vesel, cântând, jucând şi fluierând) "Eu sunt vestitul Păcală Şi-am pomit hoinar prin lume (Rcfrc Eu sunt vestitul Păcală Şi fac isprăvi de renume." — 5 – (Decorul rulează în spate pe toată perioada cântecului dând impresia că Păcală merge Spre sfârşitul cântecului satul se va pierde în depărtare şi va apare palatul împăratului Albastru, iar la poarta sa un Străjer) (Rilmicitaiea cântecului se schimbă:) "Pe-am rămas singur în stradă Fără nici un căpătâi Umblu-n cizme prin zăpadă Pintene port la călcâi." (Strofa I) (Refren: "Se-mbulzesc copii grămadă Şi sprinţari şi jucăuşi Pe Păcală să-i revadă Iar la Teatrul de păpuşi" (Strofa II) STRĂJERUL: (Cu voce groasă) Care eşti acolo, la poarta palatului? PĂCALĂ: Orh bitn, venit de peste mări şi ţări. STRĂJERUL: Şi ce cauţi aici' PĂCALĂ: M-am luat cu drumul, şi-am ajuns prin locurile astea pustii, la vreme de iarnă. STRĂJERUL: Să n-ai cumva gânduri ascunse, vreo rea intenţie. PĂCALĂ: Nicidecum, străjeriile. Eu cutreier pământul în lung şi-n lat. Mă cunoaşte toată lumea. STRĂJERUL: Dar cum te cheamă, flăcăule? PĂCALĂ: Cum să mă cheme altfel decât Păcală. Cred că ai auzit de mine! STRĂJERUL: Păcală? Ha! Ha' Ha! Păi de ce nu mi-ai spus aşa mai de mult?! Te ştie tot poporul (Către sală) Voi îl cunoaşteţi copii pe Păcală? SALA: Da sau – Nu sau – Da+Nu STRĂJERUL: Dacă ¡1 cunoaşteţi, bucuraţi-vă că îi avem din nou în mijlocul nostru | sau – Nu îl cunoaşteţi? El este prietenul vostru, al tuturora. — 6- I. Sau – Celor care nu-l cunosc le spun eu că Păcală este ghiduşul I copiilor. STRĂJERUL: (Către Păcală) Ţie, Păcală, iţi voi permite să intri la palat, dar te va paşte o mare primejdie. PĂCALĂ: Nu-mi pasă câtuşi de puţin. STRĂJERUL: împăratul Albastru este tare posomorât că fata sa nu se poate mărita niciodată. PĂCALĂ: O iau eu de nevastă! STRĂJERUL: Nu ăsta-i baiul. Au vrut mulţi voinici ca tine să-i facă pe plac împăratului AJbastru. Dar toţi au dat greş. PĂCALĂ: O să încerc şi eu, încercarea moarte n-are. STRĂJERUL: Ba tocmai că are! Toţi prinţii şi cavalerii care au peţit-o şi-au dat duhul. Le zac oasele la groapa comună. Nouăzeci şi nouă de Feţi Frumoşi au murit până acum, iar dacă te duci şi tu vei fi al o sută-lea. PĂCALĂ: Crezi că eu pier aşa aşa uşor? Ai mai văzut drac mort? STRĂJERUL: Păcală, Păcală, să-ţi fie ţărâna uşoară! PĂCALĂ: Fii liniştit Străjeriile, nu-mi duce mie de grijă. Vezi-ţi de treaba dumitale! STRĂJERUL: Păcală băiatule, îţi vorbesc ca unui copil de-al meu. Eu teaş povăţui să faci calea întoarsă, deşi împăratul AJbastru mi-a poruncit să nu las nici un flăcău ajuns la însurătoare să plece ît pe meleagurile noastre până nu-şi încearcă puterile la palat; să rupă vraja care a cuprins-o pe fata împăratului şi asta numai dacă reuşeşte să doarmă o noapte în camera Ursuiui şi să se scoale dimineaţa viu şi nevătămat. PĂCALĂ: Să mă întorc de unde am purces atâta vreme? Nici pomeneală Străjerule. Poate că aici m-a mânat soarta, aici mi-o fi norocul. STRĂJERUL: Cum doreşti, dar eu am bunătatea să te previn. PĂCALĂ: Mulţumesc Străjerule, voi fi cu mare atenţie. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (/se aude glasul din culise) He, he, dar ce se petrece Ia poarta palatului? (Pauză) Cine ne calcă tărâmurile' (Pauza) STRĂJERUL: (Şoptit, către Păcală) împăratul Albastru. Am dat de bu-c. (Tare. Că? Tre Î? Mpă? Râtul Albastru) Ia, un. Un nevoiaş? Cere adă? Post. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Tânăr îi? STRĂJERUL: (Uzitând) Da. Nu. Este. PĂCALĂ: Sunt Păcală, luminate. Florentin Smarandache t Păcală ţi Ursul ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Ha! Ha! Zii aşa mă! Păi de când am auzit de tineee, trebuia să fi dat ortul popii de-acum un secol. Dar nu e târziu nici la noapte! (Către Străjer) Deschide-i porţile! (Străjerii/descuiese aud ză>arc grele fi ruginile. Păcală păşeşte sfios înăuntru. Dintr-odată porţile se-nchij. se trag zăvoarele, soldaţi cu suliţe il ţirinj pe Păcală. Se aud râsetele machiavelice ale lm/>âralului. Zgomote de săbii trase din teacă. Intră în scenă împăratul Albastru ţi Fata împăratului.) ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (Către Păcală) Ha! Ha! Popularitatea ta o să scadă de-acum. Te vei face de râs în faţa spectatorilor (Arată spre sală). STRĂJERUL: îndurare, împărate! Păcală ni-i drag nouă la toţi. Îl iubim pentru năzbâtiile sale. Îndurare! ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Aşaaa dar! Un împărat nu trebuie să fie milos cu supuşii săi fiindcă mai târziu i se vor sui în cap. Dar îţi acord o şansă Păcală: dacă reuşeşti să stai la noapte cu Ursul de la palat, atunci îţi voi da în căsătorie pe fata mea şi un sfert din împărăţie. (Slrăjerul plânge.) Spune Păcală, primeşti târgul? STRĂJERUL: Ursul acesta nu este un urs obişnuit: uriaş, cât un munte de gros. Împăratul Albastru îl ţine în beciul său ca într-o grotă umedă şi rece. Mănâncă în fiecare noapte câte un om. (Fata împăratului suspină.) ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeruie, condu-l pe aceste flăcău "neînfricat" în grota Ursului. Şi nu uita, mâine cât mai de dimineaţă să-i dai oasele afară, să nu se strice aerul de la palat. FATA ÎMPĂRATULUI: Tată, fie-ţi milă, e un voinic fără pereche, cum n-am mai văzut altul până la el. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: întâi să-şi dovedească curajul de care este în stare. Nu-mi las eu fata pe seama oricui. PĂCALĂ: împărate, aş avea o rugăminte. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: S-o auzim. PĂCALĂ: Să-mi împrumutaţi până mâine în zori: — O traistă cu plăcinte calde şi alta cu aşchii din lemn de brad. — 9- l-lorenlin Smarantfache Păcală şi Ursul — O traistă cu nuci şi un ciocan şi alta cu pietre. — Iar în a cincea traistă să-mi pui: un brici de bărbierit, o oglindă, săpun şi pămătuf pentru spumă, un băţ, o bardă, nişte scânduri şi cuie. Să încerc să-i vin de hac Ursului. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Fie, îndepliniţi-i doleanţele. (Străjerii! Dispare în culise de unde se întoarce cu cinci irăisli pe care le înmânează lui Păcală.) — Şi acum duceţi-l unde-i este hărăzit. {împins cu suliţa de la s/xtte. Păcală este târât în afara. «:<rw/'. (adică în grota Ursului) Tabloul II. (Grota Ursului încăpere cam întunecoasă, stalactite, stalagmite Eventual un mic izvoraş Un pat lat pe care doarme un Urs înfiorător de mare, răpănos. Intră Păcală Ursul sforăie îngrozitor)