ÎN PRIMĂVARA ANULUI 1917, CÂND doctorul Richard Diver sosise prima dată la Zürich, avea douăzeci şi şase de ani, o vârstă frumoasă pentru un bărbat, la drept vorbind adevărata epocă de înflorire a holteiului. Chiar şi în zilele acelea ale războiului era o vârstă frumoasă pentru Dick, mai ales că încă de pe atunci era mult prea valoros, o investiţie de capital prea importantă pentru a fi expusă gloanţelor şi ghiulelelor. După ce aveau să treacă ani, e adevărat, avea să i se pară că nici în sanctuarul de acolo nu scăpase prea uşor, însă în această privinţă nu mai apucase, la drept vorbind, să-şi facă o părere prea precisă - în 1917 când venea vorba de asta, izbucnea în râs, spunând, ca o scuză, că pe el războiul nu-l afectase în niciun fel. Primise doar instrucţiuni de la comisia medicală să-şi completeze studiile la Zürich şi să-şi ia acolo examenele de absolvire, cum de altfel avusese de la început intenţia.

Elveţia era o insulă, bătută dintr-o parte de valurile canonadelor din jurul Goriziei iar dintr-alta de cataractele conflagraţiilor de pe Somme şi Aisne. Se părea că prin cantoanele ţârii ar fi văzut mai degrabă străini susceptibili să-ţi trezească o oarecare curiozitate, decât bolnavi sau răniţi, însă, oricum - aici rămânea loc de discuţie - cei care se arătau vorbind în şoaptă prin micile cafenele din Berna şi Geneva puteau la fel de bine să fie vânzători pe sub mână, de diamante, sau voiajori comerciali. Totuşi, nimeni nu s-ar fi putut împiedica să observe trenurile nesfârşite încărcate cu orbi, mutilaţi cu câte un picior amputat, sau muribunzi, care se încrucişau pe lângă strălucitoarele lacuri ale Constanţei şi Neuchâtel-ului. Prin berării şi în vitrinele prăvăliilor se vedeau încă din 1914 afişe viu colorate înfăţişându-i pe elveţieni în apărarea frontierelor lor: cu un fel de entuziasm feroce, vedeai nişte tineri şi nişte bătrâni aruncând priviri sălbatice, din munţi, către nişte francezi sau germani fantomatici, urmărindu-se astfel să li se îmbărbăteze inima elveţienilor, încredinţându-i că participă şi ei la gloria molipsitoare a acelor vremuri. Pe măsură ce masacrul continua însă, afişele se învecheau, cojindu-se, şi nicio ţară nu fu mai surprinsă decât republica-soră atunci când Statele Unite se treziră şi ele să intre în război.