Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. în dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubacn, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întîmplase niciodată pînă atunci. K. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrîna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămînd şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şi în cameră intră un bărbat pe care pînă atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zvelt dar solid şi purta un costum negru, strîns pe corp, cum sînt cele de voiaj, legat cu un cordon şi avînd tot felul de cute, buzunare, catarame şi nasturi, care dădeau costumului o aparenţă deosebit de practică, fără să se înţeleagă bine la ce ar putea servi.

— Cine eşti dumneata ? îl întrebă K. ridicîndu-se în coate. Omul trecu peste întrebare, ca şi cum ar fi fost firesc să fie acceptat cînd intra undeva, şi se mulţumi doar să întrebe la rîndul lui:

— Ai sunat ?

— Anna trebuie să-mi aducă micul dejun, spuse K. şi încercă mai întîi, atent şi tăcut, să descopere prin observaţie şi deducţie cine putea fi omul acela. Dar străinul nu se lăsă prea mult cercetat cu privirea, ci se îndreptă spre uşă, o întredeschise şi spuse cuiva care, vădit lucru, se afla în imediata apropiere, chiar lîngă prag:

— Vrea să-i aducă Anna micul dejun. Din camera alăturată se auzi un chicotit uşor; judecind după zgomot, s-ar fi putut ca acolo să se afle mai multe persoane. Deşi rîsul acesta nu i-ar fi putut spune străinului nici un lucru pe care să nu-l fi ştiut pînă atunci, el îi declară lui K.: „E imposibil", ca şi cum i-ar fi dat un raport.

— Asta e ceva nou, spuse K. şi sări din pat punîndu-şi repede pantalonii. Tare aş vrea să ştiu cine sînt oamenii din....