O multitudine de mirosuri o făcea să retrăiască acea seară caniculară. Luni la rând retrăise acea senzaţie. Îşi vedea de viaţă, încercând să treacă neobservată, când brusc trăgea aer în piept şi un val de amintiri o năpădea. Mirosul de piele înfierbântată, sau un anumit parfum. Fumul de ţigară sau mirosul de fixativ. Aroma de mosc vagă pe care o inhala când se cuibărea la pieptul lui şi-şi lipea faţa de gâtul lui, în timp ce el îşi punea mâna pe după talia ei şi-i şoptea la ureche. Şi mirosul de iarbă care umpluse aerul întunecat atunci când ea îl urmase până ce sunetul muzicii se pierduse în noapte şi se auzea din ce în ce mai estompat, iar ei se făcuseră nevăzuţi, în drumul lor spre un pâlc de copaci. Nu pornise cu ideea de a fi nesăbuită. Dar pe de altă parte, nici nu se gândise că va spune atâtea minciuni pentru a putea fi cu un băiat, nu, mai degrabă cu un bărbat, de care ar fi trebuit să stea departe. În săptămânile care urmaseră, alunecase fără să vrea spre acel moment, incapabilă să se gândească la trădarea ei şi la durerea pe care i-o cauzase singurului bărbat care chiar o iubise. Din momentul în care acel străin intrase în viaţa ei, fusese captivată de fiecare părticică din el. Felul melodios în care vorbea, cu un accent care capta frumuseţea intrinsecă a cuvintelor. Puful de la baza gâtului lui. Felul în care o privea, ca şi cum nu ar mai fi existat o altă fată în afară de ea. Privea la umbrele date de lună care-i brăzdau chipul, încercând să pară mai experimentată decât era. Dar lui nu-i scăpă felul în care ea tremura. Avea trăsături neobişnuite, mai mult frapante decât frumoase. Dar nu era vorba de felul în care arăta, ci despre ce-i citea în privire. Antidotul la monotonia din viaţa ei. O lume plină de aventuri, un tărâm necunoscut. El o călăuzea spre un loc neexplorat din lăuntrul ei, un loc departe de persoana pe care ceilalţi o credeau a fi. Urmară o potecă izolată printre copaci, şi ajunseră la un loc unde nu adia pic de vânt. Acolo nimeni nu-i putea vedea sau auzi. Ştia ce urma să se întâmple şi simţi o arsură în piept. Îi simţea buzele catifelate pe măsură ce o săruta pe bărbie, pe tâmple, pe claviculă. Prin rochie, scoarţa copacului îi zgâria pielea umedă a spatelui, iar marginea rochiei îi era ridicată până la coapse. Tot ce putea face era să se lasă purtată de senzaţia minunată din stomac. Senzaţia de plutire. Sentimentul înălţător de a fi femeie.