Titlu Asasinul orb

Autor Margaret Atwood
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatură universală

descarca-margaret-atwood-asasinul-orb-pdf

Asasinul orb, câştigător bine meritat al prestigiosului Booker Prize în anul 2000, este un roman mozaicat, în interiorul căruia coabitează practic trei naraţiuni distincte care se întrepătrund, pe alocuri în mod surprinzător. Prima naraţiune este confesiunea retrospectivă a bătrânei Iris Chase, un testament-saga prin care octogenara îi lasă nepoatei sale, Sabrina, nu bani sau proprietăţi ci adevărul despre familia lor, o mărturie a peste jumătate de secol de minciuni, abuzuri şi speranţe năruite. A doua naraţiune, cuprinsă prin tehnica romanului în roman, este povestea de dragoste dintre un tânăr scriitor şi activist politic şi amanta sa, cei doi întâlnindu-se pe furiş, de fiecare dată în alt loc, şi nu mai mult de câteva ore. La fiecare întâlnire, el îi povesteşte câte un fragment din ceea ce am putea numi cronicile oraşului Sakiel-Norn, o povestire SF cu trimiteri alegorice la realitate, ce constituie cea de-a treia naraţiune. La toate acestea, se adaugă o serie de articole de ziar care anticipează sau confirmă anumite aspecte din relatarea bătrânei Chase, contribuind astfel la crearea şi menţinerea efectului de real. Când în 1969 Margaret Atwood publica The Edible Woman, scriitoarea canadiană era deja cunoscuta în mediile literare de peste Ocean prin cele cinci volume de poezie care îi apăruseră până atunci. Pentru unul dintre ele, The Circle Game (1964) primise şi The Governor General’s Award, cea mai importantă distincŝie literară a Canadei. Pentru a participa la ceremonia de decernare, Atwood a trebuit să se întoarcă la Ottawa tocmai de la Harvard, unde îşi făcea la momentul respectiv doctoratul. Teza, The English Metaphysical Romance, nu a mai terminat-o, însă renunŝarea - ASASINUL ORB - 8 la cariera academică a însemnat până în prezent publicarea a douăsprezece romane, însoŝite de şapte volume de proză scurtă şi şaisprezece de poezie, plus un volum de critică literară, secondat de zeci, dacă nu sute, de cronici, recenzii, prefeŝe, postfeŝe, eseuri, conferinŝe şi prelegeri, o selecŝie a lor fiind adunată în două volume consistente, primul apărut în 1982, al doilea în 2005. La toate acestea se mai pot adăuga trei cărŝi de non-fiction, cea mai interesantă fiind Negotiating with the Dead: A Writer on Writing, o încercare de descifrare a misterioaselor resorturi ale scrisului, ca să nu mai vorbim şi de cele câteva cărŝi pentru copii (da, Atwood şi-a adaptat talentul şi la rigorile acestui gen). Fără îndoială, la peste 40 de ani de la debutul său din 1961, Margaret Atwood a devenit una dintre cele mai cunoscute scriitoare nord-americane din lume, talentul şi prolificitatea extraordinare fiindu-i răsplătite prin premii pe măsură, Nobel-ul rămânând singurul deocamdată necâştigat.