Din locul în care stătea pe veranda din spate,Ty Garrett putea să vadă tot ce iubea mai mult pe lume,şi,în aceeaşi măsură,tot ce ura.Ura seceta şi dădeai numai de uscăciune pe unde te-ai fi întors în nordul statului Colorado.Ura gândul că nu va fi niciodată capabil să o scoată la capăt cu banii,dar vederea clădirilor părăginite ale fermei era de ajuns să-l facă să se întrebe dacă va ajunge vreodată să ducă un trai decent.Îşi muta privirea spre dealurile râpoase care se iveau în nordul câmpiei,mărginindu-i pământul.Pereţii de cretă ai povârnişurilor străluceau în ultimele raze ale asfinţitului,în timp ce spre est se întinsese deja un cer întunecat de preerie.Iarna era gata să vină şi zăpada se va strânge nămeţi,în
viroage,pământul se va albi la orizont şi vor fi nopţi lungi,petrecute lângă sobă,şi zile scurte de muncă grea pentru supravieţuire.Nu avea de ce se plânge de iarnă,
dar ura gândul că şi-ar putea petrece restul vieţii fără o femeie cu care să împartă anotimpurile,an după an,mai ales nopţile.Era singur de prea mult timp.
Amy Lambert îi făcuse iar ocheade duminică în biserică,dar Ty era sigur că nevasta altuia era cel mai scurt drum spre dezastru.Şi,totuşi,era drăguţă,toată numai păr blond şi ochi albaştri,cu obraji îmbujoraţi care te făceau să te întrebi,
ca bărbat,la ce Dumnezeu i-o sta gândul.