Pe terasa cafenelei Eckmühl-Noiseux câţiva arabi şedeau bând apă minerală; doar fesurile lor, în felurite nuanţe de roşu, îi distingeau de restul populaţiei portului. Hainele lor europene erau cenuşii, ponosite; ar fi fost greu de spus care fusese croiala lor la început. Micii lustragii, aproape goi, stăteau turceşte pe cutiile lor privind trotuarul, lipsiţi de energia care i-ar fi făcut să împrăştie muştele ce li se lipeau de faţă. Înăuntrul cafenelei aerul era mai răcoros, însă înţepenit şi mirosind a vin trezit şi a urină. La masa din colţul cel mai întunecat şedeau trei americani: doi bărbaţi tineri şi o fată. Conversau încet, fără grabă, în felul oamenilor care nu duc lipsă de timp. Unul dintre bărbaţi, cel slab şi cu chipul uşor crispat şi neliniştit, împăturea nişte hărţi mari şi multicolore pe care le desfăcuse peste masă câteva clipe mai devreme. Soţia lui îi urmărea gesturile meticuloase, amuzată şi exasperată în acelaşi timp; hărţile o umpleau de plictiseală, iar el le consulta întruna. Chiar şi în scurtele perioade, destul de puţine, de altfel, în cei doisprezece ani de când se căsătoriseră, când viaţa lor era staţionară, era de ajuns ca el să vadă o hartă şi începea să o studieze în amănunt şi atunci, cel mai adesea, se apuca să plănuiască o nouă călătorie imposibilă care, în cele din urmă, devenea uneori realitate. Nu se considera un turist; era doar un călător. Diferenţa între cele două era, printre altele, una de timp, explica el. În vreme ce turistul în genere se grăbeşte spre casă la capătul a câteva săptămâni sau luni, călătorul, nedepinzând de un loc mai mult decât de altul, se deplasează încet, ani în şir, dintr-o parte a globului în alta. I-ar fi fost greu să spună, dintre numeroasele locuri unde trăise, care era acela unde se simţea cel mai acasă. Înaintea războiului, Europa şi Orientul Apropiat, în timpul războiului, Indiile Occidentale şi America de Sud. Iar ea, fără a-i reproşa lucrul acesta prea des sau cu prea multă amărăciune, îl însoţise peste tot. Din 1939, acum era pentru prima dată când traversau Atlanticul; aveau o sumedenie de bagaje şi intenţia fermă de a se ţine cât mai departe de locurile atinse de război. Căci, mai susţinea el, încă o deosebire importantă între turist şi călător este aceea că primul îşi acceptă propria civilizaţie fără tăgadă; nu tot aşa călătorul, care o compară cu celelalte şi respinge acele elemente pe care nu le găseşte pe plac. Iar războiul era o faţetă a acelei epoci mecaniciste pe care voia s-o dea uitării. La New York descoperiseră că Africa de Nord era unul din puţinele locuri spre care mai puteau să călătorească. Din vizitele precedente făcute pe vremea studenţiei sale la Paris şi Madrid, părea locul potrivit pentru a rămâne un an sau doi; în orice caz era lângă Spania şi Italia, aşa încât ar fi putut oricând să traverseze Mediterana dacă lucrurile nu ar fi mers bine. Cu o zi înainte, micul cargobot îi scuipase din confortabila lui burtă, transpiraţi şi îngrijoraţi până la enervare, direct pe docurile încinse unde, o bună bucată de vreme, nimeni nu le acordă nici cea mai mică atenţie. Pe când stătea aşa sub soarele torid, fu cât pe-aci să se îmbarce din nou, interesându-se de posibilitatea continuării călătoriei până la Istanbul, dar nu ar fi putut face acest lucru ieşind în acelaşi timp basma curată, atâta vreme cât el fusese acela care îi ademenise să vină în Africa de Nord. Aşa că îşi compuse pe loc un aer degajat, măsurând docul de la un capăt la altul şi făcând câteva remarci rezonabil de neplăcute în legătură cu acel colţ de lume; după care, considerând că şi-a făcut într-un fel datoria, se decise în taină să o pornească înspre inima ţinutului cât mai repede. Atunci când nu vorbea, celălalt bărbat de la masă obişnuia să fluiere încet mici melodii fără noimă. Era cu câţiva ani mai tânăr, mai solid şi surprinzător de chipeş, ca un actor din epoca de declin a Paramount-ului, după cum fata i-o spunea adesea. Chipul lui neted nu avea îndeobşte nici o expresie, însă trăsăturile erau astfel dispuse încât, atunci când era destins, ele sugerau un fel de mulţumire blajină.