18 aprilie 1906 Slonim, Polonia. Urletele ei de durere au încetat doar în clipa în care a murit. Abia atunci a început fătul să ţipe. Băiatul care vâna iepuri în pădure nu era sigur dacă ultimul ţipăt al femeii sau primul al copilului fusese cel care-l alarmase. S-a răsucit brusc pe călcâie, simţind în preajmă pericolul şi a căutat stăruitor cu privirea să descopere animalul care se afla în chinuri atât de cumplite. Până acum nu auzise niciodată vreo vietate care să scoată ţipete atât de sfâşietoare. S-a îndreptat prudent spre locul de unde venea zgomotul; ţipătul se transformase acum în scâncet, dar tot nu semăna cu vaietul vreunui animal cunoscut. Spera ca vietatea să fie destul de mică, s-o poată omorî; aşa, cel puţin, vor avea la masă altceva, nu tot iepure. Băieţelul înainta tiptil spre râu, spre locul de unde se auzise zgomotul ciudat, alerga din copac în copac, lipindu-şi umerii de scoarţa lor, ca de un scut protector, simţind nevoia să atingă ceva. „Niciodată să nu stai în plină vedere”, îl învăţase tatăl lui. Când a ajuns la marginea pădurii, în faţa ochilor i-a apărut netedă ca palma valea care cobora la râu, dar tot i-a mai trebuit ceva timp până a descoperit că sunetele ciudate nu veneau de la un animal. A continuat să se târască spre locul de unde se auzea scâncetul, dar acum era la câmp deschis, lipsit de orice apărare. Apoi, dintr-o dată, a zărit femeia cu rochia ridicată deasupra mijlocului şi cu picioarele goale, larg răsfirate. Până atunci nu văzuse niciodată o femeie într-o stare ca aceasta. A alergat repede spre ea şi a rămas cu privirile pironite asupra pântecului, fiind destul de speriat ca să atingă ceva. Între picioarele femeii zăcea trupul unui animal mic, roz şi jilav, legat de ea prin ceva ce semăna cu o sfoară. Micul vânător a lăsat jos iepurii abia jupuiţi şi a îngenuncheat lângă firava creatură.
TOP 10 Cărți